This is a reminder for myself, if you want to install rust for a baremetal Cortex-M7 target, this seems to be a tier 3 platform:

https://forge.rust-lang.org/platform-support.html

Higlighting the relevant part:

Target	std	rustc	cargo	notes
...
msp430-none-elf	*			16-bit MSP430 microcontrollers
sparc64-unknown-netbsd	✓	✓		NetBSD/sparc64
thumbv6m-none-eabi	*			Bare Cortex-M0, M0+, M1
thumbv7em-none-eabi	*			Bare Cortex-M4, M7
thumbv7em-none-eabihf	*			Bare Cortex-M4F, M7F, FPU, hardfloat
thumbv7m-none-eabi	*			Bare Cortex-M3
...
x86_64-unknown-openbsd	✓	✓		64-bit OpenBSD

In order to enable the relevant support, use the nightly build and add the relevant target:

eddy@feodora:~/usr/src/rust-uc$ rustup show
Default host: x86_64-unknown-linux-gnu

installed toolchains
--------------------

stable-x86_64-unknown-linux-gnu
nightly-x86_64-unknown-linux-gnu (default)

active toolchain
----------------

nightly-x86_64-unknown-linux-gnu (default)
rustc 1.28.0-nightly (cb20f68d0 2018-05-21)

If not using nightly, switch to that:

eddy@feodora:~/usr/src/rust-uc$ rustup default nightly-x86_64-unknown-linux-gnu
info: using existing install for 'nightly-x86_64-unknown-linux-gnu'
info: default toolchain set to 'nightly-x86_64-unknown-linux-gnu'

  nightly-x86_64-unknown-linux-gnu unchanged - rustc 1.28.0-nightly (cb20f68d0 2018-05-21)

Add the needed target:

eddy@feodora:~/usr/src/rust-uc$ rustup target add thumbv7em-none-eabi
info: downloading component 'rust-std' for 'thumbv7em-none-eabi'
  5.4 MiB /   5.4 MiB (100 %)   5.1 MiB/s ETA:   0 s               
info: installing component 'rust-std' for 'thumbv7em-none-eabi'
eddy@feodora:~/usr/src/rust-uc$ rustup show
Default host: x86_64-unknown-linux-gnu

installed toolchains
--------------------

stable-x86_64-unknown-linux-gnu
nightly-x86_64-unknown-linux-gnu (default)

installed targets for active toolchain
--------------------------------------

thumbv7em-none-eabi
x86_64-unknown-linux-gnu

active toolchain
----------------

nightly-x86_64-unknown-linux-gnu (default)
rustc 1.28.0-nightly (cb20f68d0 2018-05-21)

Then compile with --target.

RL10 este un motor care a fost testat pentru prima dată în 1959 și care va continua să fie folosit multă vreme de acum înainte, pentru că United Launch Alliance (ULA) a anunțat la începutul lunii mai că intenționează să-l folosească pentru a doua treaptă a viitoarei sale rachete Vulcan. Și ULA este doar una dintre companiile dornice să utilizeze acest motor.

Este interesant faptul că United Launch Alliance nu a făcut referire în comunicatul de presă la ACES (Advanced Cryogenic Evolved Stage), treapta secundară a rachetei Vulcan care va înlocui după 2024 treapta Centaur, folosită în prezent și de Atlas V.

Dezvoltat inițial de compania Pratt & Whitney, motorul cu hidrogen lichid RL10 a ajuns ulterior sub divizia  Pratt & Whitney Rocketdyne, urmând ca în prezent să se afle în portofoliul Aeroject Rocketdyne. Compania este cunoscută mai ales pentru motoarele RS-25 (sau SSME – Space Shuttle Main Engines) folosite de naveta spațială, dar și de viitoarea rachetă SLS, iar pentru acest lucru Aerojet Rocketdyne a primit un contract generos de la NASA pentru a reîncepe producția lor.

Este evident faptul că un motor atât de vechi nu poate avea o singură variantă, așa că există mai multe versiuni ale acestui motor, unele retrase din uz, altele folosite în prezent (RL10A-4-2, RL10B-2 și RL10C-1) și altele aflate în dezvoltare (RL10C-X). În trecut, RL10 a propulsat diverse versiuni ale treptei Centaur, dar și S-IV, treapta superioară a rachetei Saturn I. RL10A-4-2 este o variantă mai veche, folosită pentru Centaur, iar RL10B-2 este folosită pentru treapta a doua a rachetei Delta IV (care urmează să facă parte și din arhitectura SLS). RL10C-1 este o evoluție a motorului RL10A-4-2 și a început să fie folosit de treapta Centaur din decembrie 2014, odată cu lansarea NROL-35. Colaborarea dintre vehiculele actualei companii ULA și RL10 este un fructoasă, nu mai puțin de 450 de motoare RL10 fiind construite pentru diverse trepte superioare ale propulsoarelor Atlas și Delta de-a lungul timpului.

Așadar, era oarecum firesc ca treapta superioară a rachetei Vulcan să fie propulsată de un motor RL10 (deși Blue Origin a concurat cu motorul BE-4, însă acesta nu a fost selectat în final), având în vedere că cel puțin până în 2024 când este plănuit primul zbor al ACES, treapta superioară să fie o variantă Centaur, care este deja propulsată de motoarele celor de la Aerojet Rocketdyne.

După cum spuneam, SLS are în componență o treaptă superioară care se va baza pe RL10, în timp ce și treapta superioară a rachetei OmegA (anunțată de curând de Orbital ATK) va folosi tot propulsoare RL10. Așadar, RL10 va fi folosit mult și bine de acum înainte, cel puțin în următoarele două decade, prin SLS, Vulcan și OmegA, asta dacă nu vor apărea și alte rachete dornice să profite de experiența înglobată într-un motor care are aproape 60 de ani de activitate.

United Launch Alliance urmează să anunțe dacă pentru prima treaptă a rachetei Vulcan va opta pentru AR-1, motorul construit tot de Aerojet Rocketdyne, sau pentru BE-4, motorul dezvoltat de Blue Origin (care va propulsa și viitoarea rachetă New Glenn). Decizia întârzie din partea ULA și este una vitală pentru Vulcan, pentru că cele două motoare au combustibil diferit (kerosen pentru AR-1, respectiv metan pentru BE-4), deci structura primei trepte va depinde foarte mult de această alegere.

Articolul ULA alege legendarul RL10 pentru treapta superioară Vulcan apare prima dată în parsec.ro.

Roscosmos a anunțat ieri că în august 2019 va avea loc primul zbor autonom al unei capsule Soyuz-MS, în pregătirea dezvoltării unei nave cargo noi, Soyuz-GVK, care să poată aduce la sol echipamente și experimente de pe Stația Spațială Internațională (ISS), dar și în pregătirea migrării lansărilor capsulelor cu echipaj de la racheta Soyuz-FG la Soyuz-2.

În prezent, Rusia folosește capsulele Soyuz în principal pentru transportul de persoane (ultima lansare Soyuz-MS a avut loc în martie), motiv pentru care spațiul destinat altor echipamente este destul de limitat, atât la lansare, cât și la revenirea pe Pământ (momentan Soyuz este singurul vehicul care poate transporta astronauți). Pentru aprovizionarea ISS, Rusia folosește capsula Progress, care poate lansa 2 tone de provizii, însă vehiculul nu este proiectat să reziste revenirii prin atmosferă, așa că este incinerat complet după fiecare misiune, împreună cu deșeurile pe care echipajul de pe ISS le încarcă la bord. Singura modalitate prin care echipamente și experimente științifice pot ajunge de pe ISS la sol este spațiul limitat al capsulei Soyuz sau capsula americană Dragon, care este proiectată să supraviețuiască revenirii prin atmosferă. Până în prezent, toate misiunile de aprovizionare ale capsulei lui Elon Musk s-au întors fără probleme la sol. Dragon poate urca 6 tone de provizii pe orbită și poate reveni cu 3.5 tone la bord.

Zborul din august 2019 al unei capsule Soyuz-MS autonome va avea loc cu ajutorul unei rachete Soyuz-2.1a, spre deosebire de zborurile Soyuz-MS cu echipaj care sunt lansate în prezent de racheta Soyuz-FG, singura din flota rusă care este certificată pentru lansări de echipaj, însă Rusia speră să înlocuiască aceasta rachetă cu mai moderna Soyuz-2.1. Capsula Soyuz MS va rămâne cuplată la ISS până în 2020. Nu este vorba despre o capsulă nouă, ci de o capsulă Soyuz-MS obișnuită care nu va avea la bord instalațiile necesare pentru echipaj, mărind astfel masa încărcăturii utile care poate fi urcată pe orbită. Avantajul folosirii unei capsule Soyuz-MS autonome este că aceasta poate reveni pe Pământ, spre deosebire de navele Progress-MS.

În funcție de rezultatele acestui zbor test, Roscosmos va da undă verde dezvoltării unei capsule noi, Soyuz-GVK, bazată pe Soyuz-MS, dar care va putea urca 2 tone pe orbită și va putea reveni la sol cu o încărcătură utilă de 500 de kilograme. Soyuz-GVK urmează să folosească racheta Soyuz-2.1b pentru lansare (cu o a doua treaptă îmbunătățită și deci mai puternică decât în cazul Soyuz-2.1a), iar primul zbor este în prezent planificat pentru 2022.

Articolul Soyuz-GVK – viitoarea navă cargo a Rusiei apare prima dată în parsec.ro.

Miercuri, 16 mai 2018, Drew Feustel și Rick Arnold și-au îmbrăcat costumele de astronaut și au ieșit în afara Stației Spațiale Internaționale (ISS) prin sasul american Quest, pentru o activitate extravehiculară de rutină.

A fost a 210-a activitate extravehiculară (din 1998) efectuată pentru asamblarea și menținerea Stației Spațiale Internaționale, a opta pentru Drew Feustel și a patra pentru Rick Arnold. Operațiunile au durat 6 ore și 31 de minute, iar cu această ocazie Drew Feustel a acumulat un total de 54 de ore și 59 de minute petrecute în activități extravehiculare, urcând pe locul 7 într-un clasament all-time.

Este de fapt prima dintr-o serie de două astfel de activități extravehiculare, care au ca obiective un upgrade al sistemului de răcire al Stației Spațiale Internaționale (care a cauzat câteva probleme grave în ultimii ani) și pregătirea acesteia pentru viitoarele vehicule vizitatoare, printr-un upgrade al sistemului de comunicații pentru operațiunile de andocare. Următoarea ieșire în spațiu a celor doi astronauți americani va avea loc la sfârșitul lunii mai (sau la începutul lunii iunie) iar tot cei doi au efectuat și precedenta activitate extravehiculară, care a avut loc în 29 martie 2018. Până în prezent, în 2018 au avut loc 5 astfel de activități extravehiculare pe orbită, din care 4 au fost efectuate de astronauți americani (la una dintre ele a participat și un astronaut japonez) și una de cei ruși, vizând partea rusească a stației.

Duminică este programată lansarea unei noi capsule Cygnus de către o rachetă Antares (ambele construite de compania Orbital ATK), capsulă care va fi cuplată cu Stația Spațială Internațională joia viitoare. Anton Shkaplerov, Scott Tingle și Norishige Kanai se pregătesc să revină pe Pământ în data de 3 iunie la bordul capsulei Progress MS-08 (lansată în 21 martie 2018), după ce au petrecut 168 de zile pe orbită. Șase zile mai târziu, alți trei astronauți (Sergey Prokopyev, Alexander Gerst, Serena Auñón-Chancellor) vor fi lansați spre ISS de capsula Soyuz MS-09, pentru a completa echipajul de 6 astronauți de pe orbită.

Articolul A cincea activitatea extravehiculară din 2018 apare prima dată în parsec.ro.

Cele trei module ale viitoarei misiuni interplanetare europene BepiColombo au ajuns din Amsterdam la Kourou, în Guiana Franceză, unde urmează să fie pregătite pentru lansare în următoarele șase luni. Kourou este locul de unde sunt lansate rachetele europene Ariane 5, dar și rachetele Soyuz operate de compania Arianespace.

În ultimele două săptămâni, o serie de patru zboruri ale unui avion cargo Antonov au transportat din Europa în America de Sud cele trei module ale sondei, împreună cu scutul termic al acesteia. Acestora li s-au alăturat și alte 40 de containere de echipamente care au ajuns la centrul spațial european transportate la bordul vaselor cargo. BepiColombo este prima misiune europeană spre Mercur, cea mai mică și mai apropiată planetă de Soare. Misiunea conține de fapt două sonde orbitale și este o colaborare între Agenția Spațială Europeană (ESA) și Agenția Spațială Japoneză (JAXA): Mercury Planetary Orbiter (MPO – sondă europeană) și Mercury Magnetospheric Orbiter (MMO – sondă japoneză). Misiunea va studia planeta Mercur, de la structura și dinamica magnetosferei, până la modul în care acesta interacționează cu vântul solar, structura internă a miezului de fier al planetei și originea câmpului magnetic al acesteia. Cele două sonde vor avea orbite diferite în jurul lui Mercur, sonda japoneză MMO fiind plasată pe o orbită cu un apogeu mai ridicat.

BepiColombo va fi lansată la bordul unei rachete europene Ariane 5, fereastra lansării fiind deschisă între 5 octombrie și 29 noiembrie 2018, iar drumul până la Mercur va dura șapte ani. Până să ajungă pe orbita lui Mercur, BepiColombo va survola Pământul, va survola apoi de două ori planeta Venus și de șase ori planeta Mercur, urmând ca abia în 2025 să aibă loc inserția orbitală. Numele misiunii provine de la inginerul italian Giuseppe (Bepi) Colombo (1920–1984), care a studiat planeta Mercur, dar a contribuit și la stabilirea traiectoriei sondei americane Mariner-10 (lansată în 1973), prima sondă care a investigat planeta Mercur printr-un survol. MESSENGER, care a beneficiat de un buget semnificativ mai mare, este însă prima sondă care a ajuns pe orbita lui Mercur, studiind planeta între 2011 și 2015.

Articolul BepiColombo a ajuns la Kourou, în Guiana Franceză apare prima dată în parsec.ro.

True story, bro!

Pe langa poveste, e primul film in care Chloe Grace Moretz joaca ceva ce se vrea serios, da’ nu prea-i iese cum trebuie.