duminică 26 mai 2019

Răzvan-Teodor Coloja

Fântâna din pădurea lui Coccis Rupt

duminică 26 mai 2019, 09:26

Uncategorized 

Cică demult, într-un regat tare-tare îndepărtat, s-a dus vestea prin sate că în pădurea lui Coccis Rupt ar exista o fântână magică. Și că dacă mergi și arunci un galben în fântâna aia și apleci urechea să asculți, fântâna îți spune unde e îngropată comoara lui Barbă-Lungă. Aur peste aur și lingouri de argint mari cât capul de capră; diamante cât ficatul de gâscă; rubine, smaralde, perle cât nuca.
 
Și au început sătenii să meargă în pădurea lui Coccis Rupt să arunce banul în fântână și să asculte. Și cum cădea galbenul în apă cu un ”ploc”, cum fântâna tânguia și șoptea unde se află comoara: ”te duci în sat la asfințit, înconjori copacul cel mai dinspre vest de patru ori, te uiți spre nord, numeri 12 pași, înfigi un băț…”.
 
Cu timpul au aflat și alte sate de fântâna magică. Soseau care de săteni, pelerini de tot soiul, tineri, bătrâni, femei cu copii în brațe. Se făcuse coadă la fântână. Se discuta la rând despre bogății și cum trocul era corect – un galben pentru o avere.
 
După un an pădurea fermenta de oameni, fântâna era pe jumătate plină cu aur și întreg regatul voia să afle unde se află comoara: un galben pentru locație.
 
După încă un an cineva golise fântâna de galbeni ca să facă loc altor galbeni.
 
Ei – fix așa e cu cărțile de dezvoltare personală. Cu cartea aia a lui Allan Carr care promite că după ce o citești te lași sigur de fumat. Cu ghidurile scurte despre cum să devii bulibașă în Silicon Valley sau atlet la ruletă. Vine prostul și dă cu galbenul pentru că i se pare un troc logic și corect: un galben pentru ceva mult mai valoros. Cine n-ar da un galben pentru 8000 de galbeni? Sau un galben pentru viață veșnică. Sau un galben pentru secretul afacerii infailibile. Pentru că – uite – e nenea ăsta care a scris o carte, un ghid pentru cei ca tine. Vrea să te ajute să devii și tu faimos. Să te învețe cum să influențezi oameni și să-ți faci prieteni puternici. Iar după ce ai aruncat cu galbenul la el în piept te duci să cauți; numeri pașii; te învârți ca un dobitoc în jurul copacilor de la marginea satului și te uiți spre Răsărit. Pe-acolo pe undeva e comoara.
 
Și – absolut normal – nimeni nu-și pune problema faptului că există o singură comoară și că nu-i îndeajuns pentru toți. Ori că dacă autorul chiar ar cunoaște secretul afacerii perfecte nu ți-ar vinde fițuica lui pe 39,99 dolari. Ori că nu putem fi toți fericiți – întreg regatul – citind o carte. Că nu-i atât de simplu – să te lași de fumat după ce te hipnotizează Alan Carr pe la capitolul 8. Așa că apar scepticii ca mine care încearcă să explice prin alegorii la care se pot raporta până și ăia de curăță grajdurile satelor: băi – aruncați banii degeaba în fântână; nu puteți fi toți bogați și dacă fântâna ar avea dreptate de doi ani deja am fi aflat de ăla care a găsit comoara. Și – absolut normal – gloata scoate furcile ca să poarte un dialog echilibrat: ești un prost, ești un invidios, tu nu înțelegi fântâna, tu nu pricepi magia. Se aduc argumente solide de tipul ”îl știu eu pe Alecu Grobian din satul vecin care a dat cu galbenul în fântână prin octombrie și i s-a schimbat viața pe veci; mi-a zis chiar el”. Dacă îi întrebi unde au dispărut galbenii din apă când s-a umplut fântâna le jignești inteligența; contează prea puțin galbenii, e vorba de ”concept”. E vorba ”de o idee”. Ți se spune că nu pierzi nimic dacă încerci, ca ei. Și absolut normal le răspunzi că pierzi un galben și două luni de măsurat satul cu opincile la asfințit așa că se aduce în discuție – din nou – Alecu Grobian. Alecu a fost aici, ca ei, în pădurea lui Coccis Rupt. Alecu Grobian e faimos. Tu nu vrei ca ei să fie ca Alecu Grobian – bogați și tineri. De ce nu vrei asta? Pentru că ești invidios. Pentru că nu crezi îndeajuns. Ai să vezi tu.
 
Voi ăștia care înghițiți pe nemestecate ghiduri de dezvoltare personală ori cărți despre cum să vă faceți garantat copilul să adoarmă – voi stați la coadă la fântână. Arată-mi un om care îți explică doct că a citit chestia aia cu influențatul oamenilor și convinsul altora să-ți dea bani gratis și vă arăt doar un alt sătean care stă la coadă și strânge galbenul în pumnișori în pădurea lui Coccis Rupt.
 
Există în prezent milioane de viitori miliardari care au dat 39,99 dolari pe cartea aia a lui John Papion – toți rupți în cur. Toți ferm convinși că ăla le vinde secretul bogăției pe un galben. Toți dorind să slăbească fără să renunțe la mici și bere, toți dorind parteneri de viață care să-i accepte fără școală, cap sau pic de empatie. Că oameni sunt și ei – merită mai mult. Așa că stau în pădure și-și așteaptă rândul. Să le zică și lor fântâna chestii.
 
Cunosc oameni care au promovat cărți de dezvoltare personală așa cum promovau misionarii Biblia triburilor de sălbatici. Toți în prezent fix de unde au pornit dar cu un galben în minus în buzunar. Cunosc tipi care au citit cartea aia cu adunatul de prieteni care te învață cum să ”influențezi” oameni. În mod bizar ceva nu merge și oamenii numai nu se lasă influențați de ei; ceva legat de chakre și Luna în azimut. Cunosc tipi care mi-au jurat cu mâna pe inimă că Alan Carr le-a salvat viața și că privesc cu scârbă spre țigări; am râs când i-am văzut pufăind Marlboro pe la terasele din oraș doi sau trei ani mai târziu.
 
Pentru că așa crede omul de rând că e în viață: undeva, în codrul lui Coccis Rupt, există o fântână care-ți rezolvă toate problemele. Dai cu galbenul în apă și te face bogat. Sau frumos. Sau deștept. Care îți spune ție și numai ție secretul ăla cu ajutorul căruia poți citi cinci cărți pe zi fără să deschizi coperta.
 
Niciunul nu ar munci la hanul din sat ca să facă avere.
 
Toți stau la rând în pădure cu galbenul între degetele transpirate și urlă impacientați la ăia din fața lor să se grăbească – ei n-au timp: îi așteaptă gloria.
 
Și – ploc – mai cade un ban în fântână și se mai naște un miliardar.

The post Fântâna din pădurea lui Coccis Rupt appeared first on Razvan T. Coloja.

sâmbătă 25 mai 2019

Răzvan-Teodor Coloja

Fincher contra Palahniuk

sâmbătă 25 mai 2019, 10:53

Literatură  recenzie 

Pentru restul lumii, anul 1999 trebuie să fi trecut ca orice alt an. Poate doar gândul isteriei anului 2000 să mai fi schimbat ceva. Dar pe plan cinematografic, americanii s-au bucurat de ecranizarea unui bestseller scris de un debutant cu nume ciudat. Fost mecanic auto şi corector de texte tehnice, Chuck Palahniuk a lansat în 1996 romanul Fight Club, după ce nenumărate edituri îi refuzaseră manuscrisul ca fiind prea dur. Trei ani mai târziu, David Fincher l-a propulsat pe Palahiuk, aducând pe marile ecran filmul cu acelaşi nume, inspirat din abundenţă din romanul tânărului autor american.

Filmul s-a evidenţiat din prima datorită mesajului anticonsumerist şi invitaţiei la anarhie pe care-l propaga. Au ajutat şi numele cu greutate care jucau rolurile personajelor principale, cu Brad Pitt şi Edward Norton în rolurile principale, iar Helena Bonham Carter şi Meat Loaf urmându-i îndeaproape.

Indiferent că vobim despre carte, ori că vorbim despre ecranizarea ei, tot ceea ce este Fight Club inspiră rebeliune şi depăşirea normelor sociale. Până şi soundtrack-ul incită cumva la agitaţie şi violenţă, fiind realizat aproape în întregime de The Dust Brothers, cu mici contribuţii din partea celor din Pixies. Şi dacă tot vorbim de muzică, Chuck Palahniuk se declara mare fan Nine Inch Nails, al cărui frontman Trent Reznor a colaborat în repetate rânduri cu David Fincher.

În proporţie de 80% pelicula urmează îndeaproape firul poveştii romanului, cu anumite scene evitate ori netransportate pe marele ecran din lipsă de timp, ori pentru că nu contribuiau la fluidizarea povestirii.

Ca exemple, scena din roman în care Tyler Durden şi eroul principal interpretat în film de Edward Norton stau şi discută pe bancheta unei maşini dezafectate n-a mai ajuns să fie transpusă pe peliculă.

Din nou, scena primului contact dintre Tyler şi personajul principal a fost modificată masiv; în roman cei doi se întâlnesc pe o plajă, în timp ce în film prima discuţie are loc în avion. Poate cel mai dezamăgitor moment este cel final, în care filmul înclină în favoarea finalurilor fericite care vând biletele amatorilor de senzaţii holywoodiene. Clădirile explodează într-un foc de artificii în timp ce Helena Bonham Carter îl ţine de mână pe Edward Norton şi totul e bine. Avem senzaţia că e un final fericit, că totul e înspre bine. Din contră, romanul se termină radical diferit: Marla intervine să-l salveze pe eroul principal, dar o face cu ajutorul celor din grupul de suport pentru cancer testicular. Mai mult, romanul se termină cu eroul principal închis într-un sanatoriu care, la urma urmei, se află tot în mâinile acoliţilor lui.

Partea bună atunci când vorbim de carte versus film este că anumite citate savuroase din roman au fost păstrate aproape intacte. Gândurile sarcastice ale eroului principal, cu toate dedesubturile lor, sunt prezentate cu fidelitate după rândurile de pe hârtie, iar Fincher şi scenariştii lui au reuşit pe alocuri chiar să îmbunătăţească dialogul. Ulterior, chiar autorul romanului a recunoscut că anumite porţiuni de dialog sunt mai reuşite decât cele alcătuite de el şi că şi-ar fi dorit să se gândească la ele chiar el.

Puţine filme au reuşit să surprindă atât de bine atmosfera romanelor cărora le-au dat mişcare pe ecran aşa cum a făcut-o Fight Club. Mizeria societăţii se reflectă în mai toate scenele şi pe alocuri avem chiar şi contrastul puternic dintre cromul lustruit al clădirilor art noveau şi vânătăile ori sângele personajelor principale.

Un alt lucru de remarcat ar fi modul în care David Fincher a reuşit să ducă mai departe mesajul filmului incluzând în el mesaje subliminale pe cale vizuală, imitând modelul descris de Tyler Durden în roman.

De menţionat faptul că ecranizarea este oarecum liniară, în timp ce romanul face salturi peste capitol, creând o impresie de complexitate la care contribuie şi stilul literar al autorului. Fincher a preluat elementele descriptive ale romanului şi le-a transformat în acţiune într-un mod în care puţini regizori ar fi fost capabili să o facă. Este interesant de observat că această fidelitate în reproducere formează o imagine mentală a filmului în timpul re-lecturării romanului, iar imaginea în sine e aproape identică cu sursa ei.

Per ansamblu, ecranizarea lui Fight Club este făcută ”ca la carte”, ca să folosesc un dublu-sens aici. Cu excepţia finalului, care trădează anumite aspiraţii de aliniere la regula nescrisă a cinematografiei americane şi care deviază iremediabil de la punctul ultim care ar fi trebuit să rămână strident în memorie ca o accentuare a mesajului de ansamblu, Fight Club (filmul) este nu doar o reuşită cinematografică dar şi o reproducere aproape fidelă a liniei mâinii autorului. Muzica, scenele, unghiul de filmare, toate reuşesc să imprime senzaţiile iscate de verbele, descrierile şi dialogurile din carte. Iar dacă ar fi acum să aleg între cele două, cu greu aş putea să iau o decizie, cu toată fidelitatea mea pentru lectura ficţiunii transgresive.

The post Fincher contra Palahniuk appeared first on Razvan T. Coloja.

Eugeniu Pătraşcu

ppl(a) – practica – (4)

sâmbătă 25 mai 2019, 07:54

diverse  flying  happy me  hobby 

21/05/2019

Dupa ultimele zboruri s-a futut vremea maxim si abia azi era vorba ca zburam. Ma trezii cu noaptea in cap ca eram primul la zbor si ma dusei la aerodrom. Care aerodrom era ud leoarca si nu se putea zbura. Asa ca plecai inapoi de unde am venit. Bagami-as pula, ca puteam sa nu ma scol la 6 sa vad daca e iarba uda in pizdia.

22/05/2019

Azi era aproape uscat asa ca puturam sa zburam. Si fu bine, bagai primul raid. Raidul in aviatia e atunci cand te plimbi normal cu avionul si te duci undeva.

Pentru ca aveam cam o ora de zbor de facut, bagaram Targoviste – Pitesti – Ramnicu Valcea – Targoviste. Dupa harta, vreo 116NM.

In principiu trebuia sa fac asta c-o harta aeronautica de 1:500000 pe care s-o tin intre picioare si sa ma uit afara, sa ma uit pe harta si intre astea doua sa ma mai uit si la busola sa vad ca am cap-compas ce trebuie. Si evident c-ar fi trebuit sa-mi desenez traiectul pe harta sa stiu dupa ce sa ma uit.

Harta nu gasiram sa folosim asa ca aveam doua variante: mergem ochiometric ca stiam cam in ce directie e Pitesti si dupa trebuia un pic mai la dreapta si nimeream cumva Ramnicu Valcea ca alte orase mai mari in zona nu-s. A doua varianta fu sa folosesc o aplicatie de pe telefon de-o instalasem acu ceva vreme si n-avusesem ocazia s-o folosesc. AirMate se cheama. Nu costa bani, dar nici nu e super usor de folosit.

Dupa vreo 15-20min de butonat prin ea reusii sa-mi fac traiectul, gasii si butonul de Fly. Dupa ce ne ridicaram si se prinse si aplicatia ca suntem in aer si arata traiectul, ce cap trebuia sa tin si ce cap aveam de fapt, viteza la sol, altitudinea dupa QNH ca are optiune sa i-l pun si hai spre Pitesti.

Ce e misto la aplicatia asta ca dupa ce faci traiectul, trage automat si toate NOTAM-urile care sunt in vigoare sau care se vor aplica.

Fusera si aia de la FIR Bucuresti draguti sa nea dea un cod A(lfa) pentru transponder si pusei transponderul in mod C(harlie) ca sa nu imi ceara aia rapoarte de pozitie.

Aerodromul asta de la Targoviste e sub TMA-ul de la Bucuresti si aproape pana la Pitesti a trebuit sa merg la 2000ft si dupa ce am iesit de sub TMA m-am urcat la 3000ft. Se pare ca la Pitesti a fost un mare combinat care facea ceva si acum nu mai face ca e parasit. Dar asta n-a impiedicat pe maimutoii care definesc zonele de restrictie sa le actualizeze cumva. Si ce sa vezi tot Pitestiul e sub zona de restrictie de la GND la FL050.

Da pe principul ca nu poti strica mare lucru c-un avion de 1100kg, am dat ACK la avertizarea ca intru in zona restrictionata (ca eram la 3000ft) si dupa aia un ACK ca sunt in zona si am survolat un pic combinatul si aeroclubul Pitesti care e fix langa combinat. Au gandit-o maxim p’asta cu restrictia si au facut pista direct sub ea.

Anyways, maricel Pitesti-ul asta. Acum spre Ramnicu Valcea, ca nu fusesem niciodata in oras. Bine, acu e peste oras, da cre’ca pot sa zic c’am fost in Ramnicu Valcea. Astia p’aci nu par sa produca nimic util ca poti sa te plimbi bine mersi peste oras fara nici o restrictie :))

Si Ramnicu Valcea e mare. Si au o cladire rotunda care nu stiu ce e, dar arata bine de sus. Aci apucai sa fac niste poze si dupa direct spre Targoviste. Ramnicu Valcea – Targoviste inseamna cam ~27min la 93-95kts viteza la sol.

Dupa vreo 10-15min asa, am coborat de la 3400ft ca sunt dealuri pe langa Ramnicu Valcea la 2000ft ca ne apropiam de TMA Bucuresti si am impresia ca aia se supara daca intri la ei in curte fara treaba :))

Interesant raidul asta. Un pic plictisitor, da’ frumos cu GPS-ul asta de aer, mai ca zici ca esti intr-un avion normal.

23/05/2019

Azi iar raid. Il facui ca ala de ieri, mai mult ca imi facusem un traiect cum trebuie in AirMate. Ca intre timp m-am prins cum functioneaza.

Din pacate azi nu mersei cu aplicatia ca gasi instructorul harta si trebui sa ma plimb dupa harta. Noroc ca tin minte chestiile de le vad de pe o zi pe alta si reusii sa bunghesc traiectul. Bine, mai trasei si cu ochiul la GPS de vreo cateva ori, da in principiu ma descurcai.

Problema cu raidurile astea e ca nu le poti face doar cu harta in mana daca n-ai mai fost niciodata in locurile pe care vrei sa le vizitezi si te hotarasti in avion unde vrei sa te duci.

In teorie iti tiparesti o harta cu unde vrei sa te duci si iti desenezi pe aia traiectul cu capete, puncte de reper si cam ce timp ar trebui sa ai pana acolo. Altfel daca esti deja in avion si deschizi harta de hartie e mega complicat sa faci traiectul in cap, mai ales ca e dificil in cel mai bun caz sa pui un raportor pe harta si sa calculezi capete. Nu imposibil, da’ daca esti singur si ai doar harta ai cam belit cariciul daca esti intr-o zona pe care n-o cunosti.

Azi ii dadui pana la 4500ft, ca le zise instructorul alora de la FIR Bucuresti ca altitudinea maxima o sa fie 5000ft si cum aia n-au avut nici o obiectie, de ce nu.

Alta treaba interesanta pe care o invatai azi e formarea obiceiurilor. Eram aproape de Targoviste si eram pe undeva pe la 3400-32000ft si eram un pic in TMA-ul de la Otopeni, asa ca zic hai sa cobor la 2000ft sa fiu fix la limita. Si cum eu sunt asa un pic “mission oriented” ma apucai sa cobor cu 500ft/min sa ajung sub TMA. Si aci imi explica instructorul ca asa cum o sa ma invat acu’, o sa fac si dupa cand o sa fiu singur in avion si ca la un moment dat n-o sa-mi placa miscarile astea bruste. Bagai la cap si incepui o coborare lina cu 100-200ft/min. Coborare care e mult mai usoara pentru corp si nu ai senzatia aia de picaj. Mai imi zise instructorul ca o sa fie bine si cand o sa zbor cu pasageri care nu s-au mai dat cu avionul si in felul asta n-o sa li se faca rau.

Astia cu TMA-ul lor nu prea se supara se pare pe partea asta ca nu vine nici un avion la aterizare dinspre Targoviste ca e cam drept cu Bucurestiul si de obicei vin din dreapta Pitestiului (cum te uiti la Bucuresti).

Dupa ce trecui de momentul asta ma gandeam sa aterizez pe pista 16 ca imi era direct in fata. Instructorul zise ca intai ar fi bine sa trecem sa vedem maneca de vant sa alegem pista aia cu vantul din fata.

Un zburat pe la 1000ft paralel cu pista sa vad maneca de vant. Era mega pleostita, semn ca nema vant. Ailalta optiunea era pista 34 pentru aterizare si dadui peste un sat care era pe langa aerodrom asa la 1000ft, sa nu zica ca nu-i baga nimeni in seama, un viraj de aproape 210 grade facut din doua bucati si ma pusei pentru aterizare.

N-o nimerii chiar bine ca pusei rotile jos foarte aproape de pragul pistei. Partea buna e ca pana la jumatate ne-am oprit si am parcat direct, fara nici o manevra de intoarcere.


Azi aflai ca astia de au aerodromul unde fac io practica sunt pesedisti ca ieri venisera unii cu niste drone foarte scumpe sa se dea cu ele. Din alea cu mai multe camere, cu receptie video pe telecomanda.

Azi aflai si cine erau: jandarmeria. In civil, ca deh. Care este ajutata de SRI sa foloseasca dronele, ca ei singuri nu-s capabili. Cum am aflat asta? Vorbeau smardoii aia de la jandarmerie ca le-au explicat “baietii de la SRI” cum sa orienteze camerele si antenele sa mearga bine.

Asta e asa mai mult ca informatie ca statul paralel lucreaza cu batausi. Orice, atata timp cat e bine pentru aia din spate de trag sforile. Da, stiu, teoria constipatiei.

24/05/2019

Ieri s-a schimbat un pic programul si in loc sa zbor dimineata m-am programat dupa-masa pe la 14:30. La 05:00Z au dat astia de la Otopeni un TAF nou si era cu ploaie si vant in rafale care era prognozat pe la 14:00.

Anyways, ajung pe la 14:36 la aerodrom, ma pregatesc de plecare si vremea era inca OK in jurul aerodromului, da se vedeau doi nori cummulonimbus (sau CB pe scurt) care plouau fiecare in zona lor si pareau ca au asa o traiectorie divergenta.

Am decolat de pe 34 si am apucat aproape sa dau o tura de pista, ajungand aproape de finala cand s-a schimbat vantul si a inceput sa vina norul cu tot cu ploaie si vant spre aerodrom. Zice instructorul ca o sa aterizam cu full-stop in loc de touch-and-go ca vine ploaia.

Sa fac un tur de pista dureaza cam 7 minute asa de la decolare pana la aterizare.

Am aterizat si la vreo 10 minute asa dupa aterizare a venit o ploaie torentiala. Care a tinut vreo 2-3 minute si dupa s-a oprit. Zic hai c-am noroc, n-a plouat mult si bagam in continuare. Dupa 5 minute a inceput sa-i dea tare si a tinut aproape o ora cred.

Pe langa erau niste colegi de scoala care se apucasera de un gratar si m-am dus si eu p’acolo sa mananc ceva ca plecasem cam nemancat la zbor ca avusesem treaba dimineata si aveam in masina doar un baton cu ceva alune care sa ma tina cat sa zbor si dupa aia mai vedeam eu. Am bagat cativa mici, am injurat vremea si m-am dus spre casa.

Cred ca e prima oara intr-un an cand conduc la drum ceva mai lung pe ploaie. In mod normal, cand nu ploua, numarul de tampiti de pe drum e relativ mic. E, cand ploua zici ca ies toti sa se duca in mortii lor, parca ploaia e un magnet de retardati. Am facut pana acasa 3 ore in loc de o ora si jumatate.

N-a fost o zi buna pentru stiinta. Am condus 4h30min ca sa zbor 7 min. Eficienta maxima.

25/05/2019

Azi trebuia sa zbor din nou. Ma trezii la 06:30 sa am timp sa ma dezmeticesc sa sun instructorul la 7 (ca e cazat la Targoviste) sa zica daca facem ceva sau nu, sa nu ma duc pana acolo degeaba. Dar cum ieri a plouat de-a rupt, balteste apa pe pista si pula zburat.

Dar cine e treaz sambata dimineata de la 06:30?

joi 23 mai 2019

Răzvan-Teodor Coloja

Video: Cluster Linux cu 8 noduri

joi 23 mai 2019, 08:04

Linux 

Here is my Linux cluster in action. Urmează zilele astea să instalez pe el Open MPI pentru parallel/distributed computing.

 

The post Video: Cluster Linux cu 8 noduri appeared first on Razvan T. Coloja.

miercuri 22 mai 2019

Eugeniu Pătraşcu

at middleton

miercuri 22 mai 2019, 19:35

diverse  film 

Sunday afternoon movie.

luni 20 mai 2019

Răzvan-Teodor Coloja

Eu doar las poza asta aici…

luni 20 mai 2019, 13:33

Linux 

The post Eu doar las poza asta aici… appeared first on Razvan T. Coloja.

linux360 Feed Aggregator

linux360 Feed Aggregator

Abonează-te

RSS 1.0
RSS 2.0
ATOM
FOAF
OPML 1.0
OPML 2.0

Ultima actualizare

luni 27 mai 2019, 13:21
ora Bucureştiului


Adăugare feed

nabps (at) linux360 (dot) ro