revistaforumwikiarea51planetlinuxfestgalerie fotochatftp rss
 

miercuri 25 mai 2016

Parsec

Danielė și Alizée și-au luat zborul. Și câteva cuvinte despre timp.

miercuri 25 mai 2016, 21:20

Noutăţi  alizee  daniele  galileo  glonass  gps  GST  TAI  UTC 

Doar un singur kilogram a mai lipsit din încărcătura celei de-a doua rachete Soyuz ST-B lansată de Arianespace în 2016 pentru ca aceasta să se laude că a transportat pe orbită 1.6 tone. Danielė și Alizée, al 15-lea și al 16-lea satelit (numerotați și FM10 și respectiv FM11) din constelația Galileo au fost lansați astăzi din Guiana Franceză (la ora 11:48), folosind venerabila rachetă rusească. Comisia Europeană promite că sistemul de poziționare prin satelit va deveni funcțional pentru public de la sfârșitul anului, pentru că un upgrade al rachetei Ariane 5 îi va permite acesteia să transporte câte 4 sateliți Galileo începând cu următoarea lansarea, programată în noiembrie. În total, sistemul Galileo va avea 24 de sateliți operaționali și 6 de rezervă, asta până în 2020.

Lansare Soyuz cu Galileo 15 și 16
Lansare Soyuz cu sateliții de localizare Galileo 15 și 16

Un sistem complet funcțional înseamnă așadar mereu 24 de sateliți activi, plasați în 3 plane orbitale (plus încă 6 de rezervă, câte doi pentru fiecare plan orbital), ceea ce înseamnă că în orice moment, deasupra oricărui punct de pe suprafața Pământului vom avea cel puțin 4 sateliți pentru a se putea calcula, pe baza semnalului primit de la ei, 4 parametri: latitudine, longitudine, altitudine și unul pentru măsurare cât mai precisă a timpului. Asta pentru că un timp măsurat precis este esențial pentru un sistem de poziționare global, o eroare de o miliardime de secundă se traduce printr-o eroare de poziționare de 30 de centimetri. Iar dacă nu se ține seama de corecțiile relativiste, în câteva zile întreg sistemul de poziționare ar deveni inutilizabil, așa că sistemele de poziționare prin satelit sunt cea mai bună verificare a teoriei relativității, pe care o avem mereu la îndemână.

În acest scop, la bordul fiecărui satelit Galileo se află două ceasuri atomice, un ceas principal cu un maser de hidrogen, care se decalează cu 1 secundă la fiecare 3 milioane de ani și unul de rezervă, cu rubidiu, care are un drift de 3 secunde la 1 milion de ani. Dar nici această precizie nu este suficientă. Ceasurile aflate pe orbită sunt sincronizate permanent cu cele de la sol. Pentru că ora (foarte) exactă pentru sistemul Galileo se dă din Italia (Fucino) și Germania (Oberpfaffenhofen), unde alte două ceasuri atomice mult mai precise decât cele de pe orbită sunt sincronizate între ele, dar sunt aliniate și la UTC (timpul universal coordonat). Am spus aliniate și nu fixate după UTC, deoarece există o mică diferență între timpul Galileo și timpul oficial UTC. O mică mare diferență, de câteva secunde.

Ora universală coordonată (UTC) este astăzi cel mai răspândit standard de măsurare al timpului. Computerele de astăzi folosesc un standard (NTP) care este sincronizat cu UTC, iar telefoanele inteligente de astăzi sunt sincronizate și ele prin NTP la UTC, așa că probabil majoritatea ceasurilor de pe Pământ de astăzi sunt reglate după UTC. Însă pentru că Pământul nu este o sferă perfectă și pentru că viteza sa de rotație nu este o constantă universală, timpul solar (astronomic), măsurat în raport cu rotația Pământului și raportat la Soare, ar înregistra diferențe față de un ceas atomic perfect reglat. Așa că uneori UTC primește câte o secundă în plus, pentru a corecta decalajul astronomic. Din 1972 și până în prezent au fost adăugate 26 de astfel de secunde suplimentare, dar exista deja un decalaj și înainte de 1972, ceea ce înseamnă că diferența dintre UTC și TAI (timpul atomic internațional TAI -Temps Atomique International, care nu ține cont de iregularitățile rotației Pământului, măsurat cu o precizie de 1 secundă la fiecare 100 de milioane de ani) este în prezent de 36 de secunde (ultima secundă suplimentară a fost introdusă chiar anul trecut). TAI este măsurat prin medierea rezultatelor centralizate de la 400 de ceasuri atomice din 69 de laboratoare din întreaga lume și secunda dată de TAI este folosită pentru Sistemul Internațional de unități (SI).

Pentru sistemul GLONASS, lucrurile sunt simple: rușii au ales să-și sincronizeze timpul folosit de GLONASS cu UTC. Însă pentru GPS și Galileo, lucrurile stau puțin diferit. Asta pentru că se consideră că timpul GPS începe în 6 ianuarie 1980 și nu ia în calcul secundele suplimentare introduse ulterior de UTC. Asta înseamnă că în prezent există un decalaj de 17 secunde între timpul raportat de sateliții GPS și timpul UTC (ceea ce înseamnă că diferența dintre TAI și GPS este constantă, 19 secunde). Este posibil ca receptorul GPS din autoturism să corecteze automat acest lucru, dar e un lucru pe care merită să-l cunoașteți dacă vreți să vă reglați ceasul de la GPS. Timpul standard Galileo (GST) începe în 22 august 1999 cu un avans de 13 secunde față de UTC (pentru a se alinia la timpul GPS) și nici nu va ține cont de următoarele secunde suplimentare, așa că GST rămâne sincronizat cu GPS și deci decalat în prezent cu 17 secunde față de UTC.

GST este comunicat de către sateliții aflați pe orbită sub forma unui număr întreg pe 32 de biți, care conține doi parametri: WN (numărul săptămânii), un contor pe 12 biți care numără săptămânile trecute de la momentul zero al GST (22 august 1999). Când va ajunge la 4096 (în anul 2077), contorul se va reseta. Al doilea parametru este TOW (timpul săptămânii), un contor pe 20 de biți, care numără secundele trecute în săptămâna curentă. După valoarea 604799, contorul se resetează.

Treapta secundară Fregat a rachetei Soyuz ST-B (variantă a Soyuz-2, adaptată pentru lansările din Guiana Franceză) a plasat cei doi sateliți Galileo pe orbita corectă, după ce la peste 3 ore de la lansare, motorul treptei Fregat a fost activat din nou, pentru a ajunge pe orbita dorită (23522 km altitudine, orbită circulară și înclinată la 57.394 față de ecuator). A fost ultima lansare a sateliților Galileo planificată pentru o rachetă Soyuz, pentru că de la sfârșitul acestui an pentru acest tip de lansări se va folosi racheta Ariane 5, în varianta ES, folosită și pentru lansările celor 5 vehicule ATV destinate Stației Spațiale Internaționale.

Articolul Danielė și Alizée și-au luat zborul. Și câteva cuvinte despre timp. apare prima dată în parsec.ro.

marţi 24 mai 2016

Parsec

Buletin cosmic (IX)

marţi 24 mai 2016, 20:21

Noutăţi  alpha centauri  BA330  Bigelow  falcon 9  Orbital ATK  spacex  starshot  Stația Spațială Internațională  ULA  valahia 

Astăzi, 12 aprilie, s-au împlinit 55 de ani de la zborul lui Iuri Gagarin și 35 de ani de la primul zbor al unui vehicul orbital reutilizabil (naveta spațială Columbia, STS-1). Nu voi insista de această dată asupra acestor evenimente, pentru că astăzi avem o mulțime de știri absolut interesante, care merită fiecare dintre ele o discție separată.

Stația Spațială Internațională a trecut și astăzi pe deasupra României, iar cei de la Universitatea Valahia din Tărgoviște au profitat de ocazie, s-au organizat și, împreună cu sprijinul Vodafone, au reușit să ia legătura, prin radio cu Jeff Williams, astronaut american, aflat la bordul Stației Spațiale Internaționale. La eveniment au fost prezenți un număr de elevi care în cele aproximativ 10 minute cât a durat survolul SSI al teritoriului nostru, au reușit să îi pună întrebări lui Jeff Williams și să primească răspuns direct de la acesta, prin radio, fără alte mijloace de comunicare intermediare. La eveniment a fost prezent și singurul nostru cosmonaut, Dumitru Prunariu, care le-a vorbit celor prezenți despre experiența sa orbitală din 1981 de la bordul stației Saliut 6. Este primul eveniment de o asemenea anvergură organizat în țara noastră, însă orice radioamator poate lua legătura cu astronauții de pe Stația Spațială Internațională. Aveți nevoie de o licență de radioamator, echipamentul de emisie-recepție corespunzător, stația spațială trebuie să treacă pe deasupra României și în acel timp astronauții să fie pe recepție și să aibă timp de stat la povești pe calea undelor. În cazul în care nu au timp de așa ceva, uneori emițătorul SSTV este lăsat pornit, așa că puteți încerca să primiți imagini de pe Stația Spațială Internațională, prin unde radio, pe frecvența 145.800 MHz (chiar dacă nu aveți licență puteți recepționa semnal SSTV sau chiar voce, dacă aveți instrumentele necesare). De fapt, chiar acest modul SSTV, lăsat astăzi activ, a bruiat transmisiunea de la bordul SSI și cei din Târgoviște nu au reușit să realizeze contactul cu Jeff Williams la ora stabilită (16:46), însă problemele tehnice s-au remediat aproximativ 90 de minute mai tărziu, când stația a efectuat o nouă trecere deasupra noastră. Detalii și frecvențe puteți găsi pe pagina ARISS sau la NASA.

De dimineață a intrat în portul de la Cape Canaveral vasul Of Course I Still Love You, care a adus din largul Atlanticului prima treaptă a rachetei Falcon 9, recuperată după lansarea de vineri noaptea. Planul lui Elon Musk este de inspecta racheta, de a testa motoarele (10 aprinderi) și după ce acestea își vor dovedi fiabilitatea, este posibil ca în iunie să vedem o a doua lansare a acestei trepte și o nouă tentativă de recuperare. Deja compania de telecomunicații SES s-a arătat interesată să-și transporte unul dintre sateliți folosind această treaptă recuperată, însă a ținut să menționeze că se așteaptă la un preț mai scăzut decât în mod normal, dat fiind factorul de risc ridicat pe care îl presupune o astfel de lansare. Imagini surprinse în timpul aterizării rachetei pe vas pot fi găsit pe contul oficial de Flickr al SpaceX.

Falcon 9 în port
Falcon 9 în port

Însă știrea zilei vine de la New York, acolo unde miliardarul rus Yuri Milner, împreună cu Stephen Hawking, Freeman Dyson (fizician), Ann Druyan (soția regretatului Carl Sagan) și Mae Jemison (fost astronaut) au anunțat o inițiativă absolut inedită de explorare a stelei Alpha Centauri, cea mai apropiată stea de Pământ, după Soare (4.37 ani lumină sau 1.34 parseci distanță de noi): trimiterea unei flote de sonde spațiale de mici dimensiuni (câteva grame), propulsate de o velă solară (care ar putea funcționa și ca un telescop pe durata deplasării). Inițiativa poartă numele de Starshot. Nimic ieșit din comun până acum, doar că o astfel de sondă urmează să fie accelerată folosind lasere montate pe Pământ și astfel propulsată până la viteze extraordinar de mari: 20% din viteza luminii! În acest fel, sondele vor putea ajunge să survoleze planetele din jurul stelei Alpha Centauri în aproximativ 20 de ani de la lansare. Sursa de energie urmează să fie baterie alimentată de un RTG (generator termoelectric cu radiozotopi) și vor fi, se pare, și instrumente optice la bord, încât să putem recepționa imagini și alte informații din timpul călătoriei, dar și din timpul survolului unor corpuri, inclusiv a planetelor din sistemul Alpha Centauri. Sonda va putea evita anumite obstacole, având posibilități de a-și modifica traiectoria în timpul zborului, iar un sistem de lasere de la bord va putea comunica cu Pământul la viteze de câțiva KB/s, ceea ce nu este deloc rău. Având în vedere dimensiunile reduse ale sondei (și costurile estimate undeva la sute de dolari fiecare), pot fi lansate mii sau zeci de mii de sonde, fiecare dotate cu câte un set diferit de senzori, pentru a maximiza șansele ca măcar unele dintre acestea să ajungă la destinație. Acum, cum se va putea reuși crearea unui obiect macroscopic care să atingă asemenea accelerați (60000g) și viteze ridicate (0.2c) și să aibă și electronică funcțională la bord, rămâne de văzut. Yuri Milner, alături de alți finanțatori, printre care și Mark Zuckerberg (fondatorul Facebook), pun la bătaie 100 de milioane de dolari pentru un prim studiu care urmează să se desfășoare în următorii 10 ani și care să pună la punct tehnologiile necesare unei astfel de misiuni. Bugetul va 10 miliarde de dolari în viitor, dacă misiunea va fi una realizabilă, dar eu sunt convins că banii se vor găsi, problemele proiectului sunt în primul rând de ordin tehnic. Detalii despre acest anunț pot fi citite în Ars Technica, New Scientist sau Scientific AmericanPopular Science sau New York Times. Nu știu cum vă simțiți voi, dar eu mă simt nemaipomenit de bine să trăiesc într-o lume în care miliardarii discută planuri de explorare a sistemului Alpha Centauri, explorare care va putea avea loc în timpul vieții multora dintre noi.

Veștile bune nu se opresc însă la planurile de explorare ale lui Alpha Centauri, pentru că exact în același timp, de la a 32-a ediție a Simpozionului Spațial de la Colorado am aflat alte două noutăți care vor schimba peisajul orbital în anii ce urmează. Prima știre vine de la compania Orbital ATK care a anunțat că dorește în următorii ani se dezvolte un vehicul spațiale pentru prelungirea vieații sateliților. Tentative de a repara sateliți sau de a-i aduce pe Pământ pentru recondiționare au mai avut loc în cadrul misiunilor navetei spațiale, însă s-a dovedit că un satelit nou poate fi mai ieftin decât o misiune cu echipaj uman care să aducă satelitul la sol sau care să efectueze manevere riscante pe orbită. Propunerea Orbital ATK este însă una mult mai simplă: un vehicul (evident, fără echipaj) se va apropia de satelitul aflat în dificultate, va andoca cu acesta și îl va putea muta pe o altă orbită, folosind combustibilul propriu și nu cel al satelitului în cauză. Primul test va avea loc în câțiva ani și primul partener va fi Intelsat, pentru care Orbital ATK va lansa în 2018 un satelit de telecomunicații, după care urmează lansarea vehiculului MEV-1 (Mission Extension Vehicle, practic un satelit GEOStar modificat) care după ce va ajunge pe orbită și va efectua unele manevre test, în 2019 va andoca cu satelitul Intelsat, pentru a-i modifica orbita. MEV-1 urmează să aibă o perioadă de viață de 15 ani, timp în care va putea efectua numeroase andocări cu mai mulți sateliți. Orbital ATK este compania care a produs capsula Cygnus și care se află acum cuplată cu Stația Spațială Internațională, iar în acest an sperăm să revedem la lucru lansatorul propriu, Antares, care urmează să revină pe rampa de lansare după necazul din toamna lui 2014.

La același simpozion din Colorado, United Launch Alliance (ULA) și Bigelow Aerospace au anunțat că intenționează  să lanseze împreună, folosind în 2020 o rachetă Atlas V, un modul gonflabil BA330 care va juca rolul unei stații spațiale, probabil prima stație spațială privată de pe orbită. Un model de dimensiuni reduse (BEAM) a fost lansat vineri de către SpaceX și urmează să fie cuplat cu Stația Spațială Internațională, iar Bigelow Aerospace intenționează să lanseze în viitor un nod central, de care să atașeze un număr mai mare de astfel de module BA330 (maximum 6), mai mari decât BEAM. Volumul total presurizat al Stației Spațiale Internaționale este de 916 metri cubi (388 utilizați de către echipaj), iar un singur modul BA330 are nu mai puțin de 330 de metri cubi care pot fi presurizați, astfel că folosind doar câteva lansări Atlas V (mult mai ieftine decât lansările Proton sau ale navetei spațiale), în mai puțin de un an, stația spațială privată a celor de la Bigelow poate ajunge foarte rapid la volumul actual al actualei Stații Spațiale Internaționale. Și merită menționat aici că NASA are deocamdată fonduri pentru utilizarea SSI până în 2024, după care se va gândi serios la de-orbitarea avanpostului orbital, din pricina uzurii diverselor componente care nu pot fi înlocuite. Bigelow afirmă că există deja cereri pentru astfel de stații spațiale, din sectorul cercetării, dar și al turismului spațial sau cel al divertismentului. BA330 cântărește 20 de tine și are un volum inițial, în timpul lansării, de 20 de ori mai mic decât cel final, de pe orbită. Însă adevăratul câștig va fi posibilitatea de a folosi aceste habitate gonflabile nu doar pe orbita Pământului, dar și în drum spre Marte, pe suprafața marțiană sau ca viitoare baze selenare.

Viitorul sună bine după știrile de astăzi.

Articolul Buletin cosmic (IX) apare prima dată în parsec.ro.

duminică 22 mai 2016

Răzvan-Teodor Coloja

Puţin despre rockerimea orădeană a anilor ’90

duminică 22 mai 2016, 23:19

Uncategorized  rockeri 

Pentru mine anii ’90 au fost glorioşi şi m-au prins din plin în piept. Aveam 11 ani în 1990, deci adolescenţa am trăit-o în perioada aia în care România îşi revenea după câteva decenii de comunism. În 1994 intram la liceu. Aveam un metru şi şaij’doi în înălţime dar compensam prin faptul că eram extrem de slab. Nu purtam încă ochelari, eram alienat total şi aveam şi norocul de a fi rocker.

Lumea era diferită de cea de acum. Nu prea exista Internet în România, la TV era multă politică, filmele bune erau cele date la Pro Sieben şi RTL iar toată muzica venea pe casete audio. Calculator n-am avut până prin 1999, aşa că posibilităţile de distracţie erau mai restrânse. Vrând-nevrând trebuia să ieşi din casă ca să te distrezi. Cum nimeni nu avea telefon mobil nu exista luxul de a merge undeva şi a suna nişte prieteni să stabiliţi un alt loc de întâlnire dacă un chef din clubul X părea şters. Mergeai la nimereală şi unde ajungeai cam acolo rămâneai. Oradea oricum nu gemea de cluburi ca şi acum iar faptul că eram rocker îmi limita grav numărul de localuri în care puteam intra fără să risc o bătaie cruntă.

rockeri001

Să fii rocker în anii ’90 într-un oraş de provincie era ca şi cum e să fii acum cerşetor român în Italia: aproape toată lumea te ura sau se ferea de tine. Cam tot la câteva zile cineva striga după tine pe stradă că partidul te vrea tuns, te făcea satanist, îţi punea la îndoială sexualitatea sau pur şi simplu trecea pe lângă tine şi te îmbrâncea cu sete. Nu eram mulţi rockeri în Oradea şi ne ştiam cam toţi unii pe alţii. Să fi fost vreo 70-80 de oameni în total, cel mult.

În weekend-uri ne adunam la rockotecă unde dădeam din cap pe chestii triste gen My Dying Bride, Anathema, Katatonia sau ne împingeam ca animalele pe Rage Against The Machine, Carcass, Clawfinger, Death sau Nirvana. Anii ’90 ca norocul au reprezentat apogeul metalului în care tot ce-i în ziua de azi trupă de renume a scos ceva de la bun în sus. Supuration a scos albumele care i-au consacrat, Anathema plusase cu Serenades şi Pentecost III, ăia de la Death scoteau album după album iar Tiamat puşcase nişte piese cu care nu aveai cum să nu rezonezi. În materie de muzică stăteam excelent, atât doar că n-o realizam pe-atunci.

Când nu eram la rockotecă eram în Astoria. Când nu eram în Astoria eram pe trepte la teatru. Când nu eram pe trepte la teatru eram în spatele teatrului pe ”Majom Sziget” (o circumferinţă din beton acum dărâmată). În orice oră a serii, dacă treceai prin una din locaţiile astea avea şansa să dai peste cineva cunoscut.

rockeri003

Astoria era un bar situat chiar lângă teatru şi care se agăţa cu disperare de epoca comunistă: chelneriţele erau scârboase, alcoolul ieftin, mesele murdare iar decorul amintea de anii ’70. Era centrul renegaţilor societăţii orădene, locul în care veneau ziariştii să-şi bea salariile infime după lucru, cel în care pictorii şi sculptorii veneau să se certe şi în care poeţii şi scriitorii discutau politică şi literatură. Tot acolo se adunau şi rockerii orădeni să bea un ”200 de rom”, câte 16 la o masă mică. Romul era ieftin şi scârbos. Era atât de scârbos încât prietenii mei ridicau faţa de masă şi vomitau sub tăblie şi-ntindeau voma cu bocancii, că le era lene să meargă la toatelă sau poate erau prea beţi să o facă sau efectiv nu mai conta.

Pe trepte la teatru nu ştiu cine a început prima oară să stea, dar cum teatrul de stat era fix lângă Astoria la un moment dat vedeai vreo 10-15 gâlme în negru cum şed acolo în tăcere. Era cel puţin bizar, acum că mă gândesc bine. În anii ’90 un ”mergem la teatru?” însemna să mergem să stăm pe treptele late ale teatrului şi să-i aşteptăm pe alţii să vină să stea cu noi acolo. Fumam sub un soare dogoritor, îmbrăcaţi din cap până în picioare în negru.

rockeri002

De droguri nu prea auzise nimeni pe-atunci. Câţiva luau Meprobamat cu rom sau Romparkin cu vodkă. Unii trăgeau aurolac: ”Lunar” argintiu, ”Adela” cleios. Ţigările erau ”Kim” mentolat, Carpaţi fără filtru, Bucegi, Top. Mai târziu apăruseră ţigările ”Rebel” care erau cele mai ieftine pe care şi le puteau permite studenţii şi care totodată să fie considerate lux în comparaţie cu Carpaţii. Mi-e dor şi acum de ţigările alea.

Rockotecile erau locuri în care vreo 5 puştani de 15 ani aduceau două boxe mari Unitra şi comutau un amplificator şi un casetofon la ele. De casete nu duceam lipsă, că făceam periodic raiduri prin Timişoara la ”Rocka-Rolla” de unde veneam burduşiţi cu albume Samael, Satyricon, Burzum, Mayhem şi Cannibal Corpse. Preţul de intrare, atunci când exista, era modic. Să mergi la rockotecă în weekend era cam evenimentul săptămânii. Concertele erau puţine şi presărate de Celelalte Cuvinte ori trupe locale formate din adolescenţi care râgâiau în microfon.

Era o lume ciudată în rockotecă. Am încercat să reproduc cât mai bine feeling-ul de-atunci când am scris Soldaţi ai terebentinei. Erau hipioţii care ascultau Doors şi soundtrack-ul din Hair şi care aveau pantaloni trapez şi cămăşi largi de in cu motive florale. Poate o geantă de lână sau altă chestie de-asta cu trimitere spre transhumanţă. Erau apoi artiştii, elevi la Arte sau pictori rataţi sau poeţi de duzină. Erau blackerii – în negru din cap până în picioare şi căutături grave şi pentagrame în gât. Şi noi – restul – cu tricourile noastre de rigoare care afişau trupe ce şi-n ziua de azi mai înseamnă ceva: Metallica, Slayer, Sepultura, Napalm Death. Cei mai aventuroşi îşi făcuseră singuri tricouri cu formaţiile lor de nişă: Ved Buens Ende, Cynic, Paramecium. Eu eram ăla cu tricou cu Edgar Allan Poe.

Dacă în ziua de azi se poartă blugii rupţi din fabrică, pe-atunci moda blugilor rupţi era limitată la noi, rockerii, şi de-abia făcuse trecerea de la ”efectiv n-am alte haine” spre modă. Toţi aveam porecle şi propriile noastre clici. Eu ieşeam de exemplu în oraş cu prietenii mei şi ştiam că ăla e ”Chiemsee”, ăla e ”Nemilosul”, ăla e ”Bursuc”, ăla e ”Nagy Fero”. Ce era fantastic din punct de vedere sociologic era faptul că naţionalitatea sau etnia nu contau în rockotecă. Nu uram ungurii şi ungurii nu urau românii iar de singurul rrom dintre noi nu se lega absolut nimeni pentru că era un tip de milioane care se înţelegea bine cu toţi. Eram obişnuiţi ca după un Sepultura să meargă un Tankcsapda iar după Cargo să urmeze Akela sau Edda – trupe ungureşti cu mare priză la tineretul orădean. Nu strâmba nimeni din nas pentru că oricum mai toţi ştiam ungureşte. Nimeni nu vocifera că Ardealul e al lor, noi românii nu făceam mişto de unguri. Era o înţelegere tacită între noi, că doar toţi eram rockeri.

La pogo era efectiv măcel. Chestia asta mi-o amintesc cu claritate. În ziua de azi dacă mergi într-un club de rockeri şi-l împingi mai tare pe un tinerel s-ar putea să se uite urât la tine. Pe-atunci să iei un cot în gură era la ordinea zilei şi nu se supăra nimeni. Piesele cu care rezonam toţi, indiferent de gusturile muzicale de nişă, erau Zombie a celor de la Crannberies şi Smells Like Teen Spirit a celor de la Nirvana. Când sunau chestiile astea două din difuzoare se adunau vreo 30-50 de oameni care începeau să se îmbrâncească şi să se calce în picioare şi scăpa viu cine putea. De obicei veneam vânăt de la rockotecă şi mirosind a fum şi transpiraţie.

rockeri004

Clica mea a avut noroc cu via părinţilor mei. Aveam o filigorie pe Dealul Viilor din Oradea şi ori de câte ori eram în pană de idei sau doream să nu ne derajeze nimeni ajungeam cumva la vie. Stăteam până în zori, uneori chiar şi iarna, în frig şi zăpadă, chirciţi în jurul unui foc. Acolo duceam fete, acolo ţineam zilele de naştere. Majoritatea tâmpeniilor pe care le-am făcut în perioada aia le-am consemnat în Soldaţi ai terebentinei: petrecerile, beţiile, băile nocturne în râu.

Cei mai mulţi din oamenii de atunci s-au dus mai departe în viaţă. Alice e stomatolog, Mona are o librărie în Cluj. Eu şi încă o tipă am ajuns psihologi. Un altul e psihiatru pe la Nucet. Goat şi Rat au firmele lor. Ştefi e în Anglia, Dana în Austria, Laura în Germania, Tunde în Suedia. De vreo doi ştiu că-s profesori, alţii traducători, alţii avocaţi. Mulţi au copii şi familii acum. Unii au pierit (vreo doi s-au sinucis, Bursuc a murit de boală). Unii au formaţii şi acum şi mai cântă. Aparte de cei cu care am păstrat contactul, pe restul nu cred că i-aş mai recunoaşte după 20 de ani.

Fosta rockotecă din Arlus e sală de spectacole acum. Astoria e club de fiţe. Pe trepte la teatru nu mai stă nimeni. Rar mai văd câte un tricou cu formaţii rock pe stradă. Şi mi-e groaznic de dor de anii ’90.

Dacă cumva cineva din generaţia aia orădeană are poze din perioada aia şi-mi poate face un dram de bine scanându-le şi trimiţându-mi-le, i-aş rămâne recunoscător. Am creat şi un grup Facebook pentru oamenii din perioada aia (Arlus ’95 îi zice), poate reuşim cumva să ne găsim unii pe alţii.

Iulian Şerbănoiu

Ghicitoare: Cui ii e adresata petitia?

duminică 22 mai 2016, 16:38

Buna ziua,Va rog frumos sa incetati a-mi trimite factura prin posta. Sunteti singurii care inca imi trimiteti factura prin posta. Restul furnizorilor de servicii ofera optiunea de a opta doar pentru factura online, optiune extrem de convenabila pentru mine.Pentru a nu stiu cata oara, va rog frumos implementati optiunea de a nu mai trimite factura prin posta ci doar online celor care doresc acest

vineri 20 mai 2016

Bogdan Mustiaţă

Fast Iteration With Byobu, Vim and fast-live-reload

vineri 20 mai 2016, 00:59

Featured  Blog 

A while back I wrote a small program named fast-live-reload. The point of it was to be able to do things whenever files change (be that refreshing browsers, or executing programs, such as Compass compilation).

Here is another sample on how I use it to try out python snippets really fast:

I basically split my current view in two (using byobu), and I edit in the left view with my trusty vim. Whenever I save, fast-live-reload picks it up and executes the script.

Instant feedback is instant ;-).

linux360 Feed Aggregator

linux360 Feed Aggregator

Abonează-te

RSS 1.0
RSS 2.0
ATOM
FOAF
OPML 1.0
OPML 2.0

Ultima actualizare

joi 26 mai 2016, 15:31
ora Bucureştiului


Adăugare feed

nabps (at) linux360 (dot) ro

Powered by Red Hat Enterprise Linux AS Folosim serviciile ETP Consulting