Ordinea fqdn si hostname definite in hosts este importanta pentru rpcidmapd. De tinut minte pe viitor.

yum --releasever=21 upgrade -y
yum -y install rpmconf && rpmconf -a
reboot

Before you speak, listen. Before you write, think. Before you spend, earn. Before you invest, investigate. Before you criticize, wait. Before you pray, forgive. Before you quit, try. Before you retire, save. Before you die, give.

În urmă cu 7 ani am câştigat un premiu: cel mai bun blog de business din România (Roblogfest 2008). Pornisem blogul manac.ro ca un exerciţiu de scris. Publicăm articole simpluţe, “de bun simţ”, despre business. Norocul meu era că existau mulţi care ştiau mult mai puţin, aşa că am avut succes editorial.

Am renunţat să mai scriu pentru mi-am dat seama că orice spun va fi criticat şi înjurat de către necunoscuţi şi văzut cu suspiciune de cei apropiaţi. Mai mult, riscăm săpierd clienţi cu ideile mele “deosebite”. Sătul de munca în zadar, am renunţat. M-am reapucat de scris anul trecut, cu idei şi mai clare, şi mai “radicale”. Avantajul este că azi conexiunile mele cu România sunt minime, şi îmi permit să ard orice pod, de dragul exprimării sincere a opiniilor personale (o decizie ce s-ar putea dovedi prostească).

Un alt proiect de publishing care mi-a fost drag şi la care am fost co-autor se numea Solvabil.ro şi vrea să fie primul site de finanţe personale din România. Evident, nu a funcţionat. Sfaturile despre responsabilitate financiară nu interesau pe nimeni. Mai toate e-mailurile primite de la cititori erau de formă “De unde împrumut nişte bani?”, noi scriind împotriva! ideii de împrumut pentru consum. Am renunţat şi la Solvabil în 2009, însă articolele de acolo sunt actuale şi azi.

Cel mai popular articol pe care l-am scris vreodată se numea “Cumperi sau stai cu chirie?” şi a apărut în mai 2008. Eram în vârful boom-ului economic bazat pe creditare (în septembrie 2008 s-a prabuşit piaţa). Toţi din jurul meu erau isterici şi credeau că preţurile vor creşte la infinit şi creditele sunt soluţia pentru un viitor “cu casă”. Eu spuneam că nu e momentul în care să împrumuţi pentru a cumpăra, ci că e mai bine să stai cu chirie. 90%+ din cititori m-au contrazis insistent, multi înjurandu-mă cu entuziasm. Maximul a fost o doamna de la radio care m-a intervievat live, prin telefon, ca să-mi spună că sunt “un lup tânăr, căruia nu-i pasă de viitorul copiiilor”.

Dacă citeşti comentariile la articol păstrate pe Hotnews, Dacia Club sau alte siteuri, o să vezi cum arată halucinaţia de grup şi “romanul raţional” online.

Citate: “Trebuia să gândească mai mult autorul înainte să tragă o concluzie cu atât de multă uşurinţă şi argumente subţiri.”, “Uite cum face Hotnews mare pe unu’ care habar n-are despre ce vorbeşte. Eu plătesc 600E chirie pe un apartament pentru care aş plăti 450E ca să-l cumpăr dar din păcate nu am bani de avans şi băncile nu-mi dau creditul. Ce ar face marele specialist în cazul acesta?” sau “Domnul respectiv e zero barat”.

Pe lângă atacurile la persoană poţi vedea “realiştii”, românii inteligenţi, care “înţeleg realitatea” într-un mod special. Ei folosesc fraze de genul “contra-argumentele la teoria mănac vin din realitatea românească” sau “cam 90% din raţionament poate fi demomtat uşor, prin prisma realităţii actuale, imediate, din România”. Tot aşa sună şi apărarea teoriilor socialiste, sau orice altă interpretare emotioanala, limitată şi profund viciată a realităţii înconjurătoare. Intenţii bune, inima mare, minte puţină.

Că veni vorba, realitatea e că mare parte din aceşti înţelepţi au azi rate care le rup spinările. Unii dintre ei, chiar în franci elveţieni. Din atotştiutori au devenit atotplatitori. Desigur, în 2008 am scris şi despre ce proastă e ideea de a te imprumuta in CHF, articolul: Yeni, franci, euro sau clasicul ron?

Nu mă bucur că am avut dreptate. Teoriile expuse atunci erau simpliste şi raţionale, fără vreo baza economică teoretică solidă. Totuşi, funcţionau foarte bine, îţi permiteau să nu faci greşeli flagrante. Chiar şi eu am avut nevoie de ceva timp să depăşesc propriile greşeli legate de investiţii. Între timp am reuşit să deosebesc teoria economică imbecilă, a la Dăianu (nimic personal, e ultimul pe care l-am citit aberand, azi), de cea funcţională în viaţă reală (vezi logec.ro sau mises.org).

Am trecut printr-un ciclu economic în era internetului şi a comunicării. Avem acces la informaţie, experienţă directă şi exemplele celor de lângă noi. Azi nu mai poţi pleda ignoranţa. Ştii ce este o bancă şi cum funcţionează. Ştii ce este dobânda şi ce înseamnă un împrumut. Şi dacă nu ştii, învaţă repede sau vei rămâne veşnic sărac!

Analfabetismul economic este cel puţin la fel de umilitor şi limitativ că neştiinţa de a scrie sau a citi. Nu e treaba primarului, preşedintelui, BNR-ului, poliţiei şi nici măcar a legii să gândească şi să încheie contracte de orice fel în locul tău. Treaba instituţiilor ar trebui să fie strict să asigure părţile contractante că tranzacţia se desfăşoară conform înţelegerii. Aşa cum ştim ce să mâncăm, ce haine să ne alegem şi ce cărţi să citim, aşa trebuie să ştim şi produsele financiare de baza, cum ar fi asigurările, creditele sau depozitele bancare.

Ca recomandare, de citit The Concise Guide to Economics şi Economics in One Lesson. Câteva siteuri româneşti care merită urmărite sunt mises.ro, logec.ro, ecol.ro, solib.ro, indodii.ro si florincitu.wordpress.com. În rest, am o problema majoră în a agrea ceea ce se prezintă că informaţie economică, chiar şi pe siteuri respectabile, cum ar fi Hotnews (singura mare publicaţie online citibilă azi). Până şi infotaimentul simplist al lui Moise Guran mi se pare o foarte proastă sursă de informaţie deoareceprezintă bine jumătăţi de adevăruri.

Morala: prostia şi domnia se plătesc, după cum ştim. Mi-ar plăcea să trăiesc într-o lume selectă, alături de oameni care plătesc domnia. Avem suficienţi reprezentanţi ai celeilalte categorii de plătitori, aşa ca lor le doresc doar să reacţioneze mai putin violent în comentarii.

PS: Sunt sigur că peste încă 7 ani alegerile mele de azi se vor dovedi cel puţin la fel de bune. De dată acesta, o să profit mai mult de pe urma lor, ceea ce va sfătuiesc cu drag să faceţi şi voi.

Acesta este un articol pe care l-am scris in Mai 2008. Il republic pentru referinta (a fost sters, cu vechiul meu blog). La vreme respectiva a starnit o conversatie masiva in media romaneasca. Eram cu 4 luni inainte de crash-ul imobiliar, iar “credinta” dominanta era ca preturile vor creste la nesfarsit, iar creditul pe 30 de ani e singura solutie inteligenta. 

E trist ca de multe ori in viata facem lucruri pe care le vedem la altii fara sa le disecam. Ne urmarim instinctele, punem pret pe spusele celor din ju r(doar pentru ca cel de langa noi o duce mai bine)  si folosind doar un taler al balantei. Hai sa incerca sa le folosim pe amandoua si sa alegem varianta cea mai convenabila pentru noi.

In ultimii ani am vazut o multime de tineri prieteni imprumutand bani buni pentru a-si cumpara o casa. Motivarea a fost mereu aceeasi: de ce sa platesc chirie cuiva in loc sa platesc ratele la banca pentru casa mea?  Sunt multe motive si le voi enumera mai jos.

Cumpararea unei case este o decizie grea. Financiar vorbind, pentru multi este cea mai mare investitie a vietii. Tinerii se grabesc sa-si cumpere case, impinsi de sfaturile parintilor si de presiunea culturala si sociala. Esti nimeni fara casa ta!  Lumea te va arata cu degetul, ca fiind incapabil de a avea o casa. Lucrurile se agraveaza cu atat mai mult atunci cand intemeiezi o familie si iti doresti copii.

Perioada speculei imobiliare a trecut pe zona apartamentelor  de 2-3 camere.  Cei care au cumparat cu 20.000$ au facut o afacere buna. Cei care cumpara anul acesta, se indeparteaza de castigul rapid din imobiliare, ramanand doar cu responsabilitatea financiara a achizitiei.

Un apartament decent de doua camere, intr-un bloc nu foarte vechi (20 ani), costa 100.000 de euro. De dragul sumelor rotunde vom aproxima, desi de obicei costurile sunt mai mari. Avem, asadar, o suma serioasa. O decizie de 100.000+ de euro trebuie bazata pe un calcul atent, nu pe ce crede lumea sau “vocea poporului”.

Dilema: Stam cu chirie sau cumparam? Nu spun ca trebuie sa faci intr-un fel sau altul, doar ca trebuie sa alegi foarte atent.  Ai nevoie de o estimare a costurilor pentru 30 de ani de acum inainte!

Ce inseamna sa stai cu chirie? Sa platesti lunar o chirie fixa. Sa te muti din cand in cand.  Sa ai totul de-a gata, pregatit. Sa folosesti un serviciu.

Ce avantaje ai daca stai in chirie? La intamplare, cele mai importante:

• Ai mobilitate – poti pleca oricand iti doresti.
• Poti sa cresti sau sa-ti reduci costurile cu chiria, in functie de situatia financiara de moment.
• Costurile sunt clare: platesti chiria si utilitatile. Nu platesti impozite, reparatii, utilare, interventii de urgenta samd.
• Nu trebuie sa-ti cumperi electrocasnice sau mobila (consumabile), le poti inchiria la pachet.

Dezavantajele inchirierii:

• Nu stai in casa ta. E un dezavantaj psihologic, deoarece lumea nu se schimba cu nimic daca stai intr-o casa proprietate personala sau nu.
• Nu ai libertate totala pentru reamenajare sau modificari.
• Nu esti proprietar, deci nu esti in pozitia de a avea o investitie imobiliara pe termen lung.

Se mai poate adauga continut la ambele capitole. Cu toate astea, tu vrei sa cumperi. Ok. Sa facem un calcul!

100.000 de euro. Va trebui sa-i imprumuti, cu 20% avans. Greu de crezut ca ai deja avansul de 20.000, deci il vei imprumuta mascat si pe acela sau poate, vei avea un credit cu avans 0%. Apartamentul de vis va fi al tau! Cat te costa?

Presupunem ca imprumuti toti banii si ca dobanda efectiva este de 10%, fara alte taxe ascunse. Asta inseamna ca vei plati o rata lunara de 845 euro. Dupa 30 de ani, vei fi platit 304.200 euro.

Cumpararea efectiva presupune plata unui comision de 3% catre agentia imobiliara si a altor ~2% catre stat/notar. Asta inseamna inca 5.000 de euro bani de care ai nevoie cash, la inceput.

Impozit si asigurare pentru locuinta? Desi in momentul acesta impozitele sunt inca mici, e de asteptat ca acestea sa ajunga undeva la 1% din valoarea cladirii, anual, fiind astfel sub nivelul international de impozitare. Cum Romania este foarte dornica de aliniere si depasire a nivelului european de impozitare, inseamna  ca  in medie, vei mai cheltui inca 1.000 de euro pe an cu asigurarea si impozitul. Nici nu luam in calcul asigurarea de viata de care ai nevoie sa faci imprumutul. Asadar, plus 30.000.

Amenjarea interioara, mobila, electrocasnicele. Toate astea dureaza 5 ani in medie. Dupa trebuie schimbate. Costul initial de amenajare, minim 15.000. Inca 5000 la fiecare 5 ani. Plus 40.000. Tevi, dus, usa, televizor, incalzire, bucatarie. Aparent nu au cum sa coste atat de mult. In practica, cu acesti bani se poate pastra un nivel de decent, nimic extravagant.

Ignor multe alte mici cheltuieli. Pastram investitia la minim. Costuri: 304.200 + 5.000 + 30.000 + 40.000 = 379.200  euro. Pentru ce? Pentru un umil apartament de 2 camere, amenajat binisor.

Investitie? Consolarea tuturor este ca peste 30 de ani, cand deja ai vreo 60 de ani, ai apartamentul tau, pe care-l poti vinde. Sa vedem … un apartament de 50 de ani, in blocuri care noi au garantie 50 de ani. Destul de bine intretinut, dar incomparabil ca si comoditate sau calitate cu restul apartamentelor construite in anul …. 2035. Cu cat il poti vinde?  Eu zic ca esti norocos daca mai iei 150.000 de euro pe el.  Asadar, vei fi cheltuit  379.200 – 150.000 = 229.000, adica 636 euro pe luna.

Nu putem prevedea evolutia inflatiei, evolutia constructiilor in 30 de ani, cutremure. Ce putem afla statisic, este ca vom avea cel putin 4 perioade de recesiune. Ce inseamna asta? Ca in 30 de ani vor fi sigur 4 perioade in care iti va fi foarte greu sa-ti platesti cei 1000 de euro lunar, costul de a sta in propria casa! Tot in acele perioade apartamentele ca al tau se vor vinde la preturi foarte mici …

Ce mai stim:

• Ca daca 30 de ani de acum inainte nu ai 845 de euro lunar, vei ramane fara casa.
• Ca tu nu esti proprietarul casei, ci banca. Tu esti proprietarul unui imprumut.
• Ca in primii 15 ani vei plati mai mult de 636 de euro doar dobanda lunara la imprumut.
• Ca daca platesti imprumut mai rapid, vei mai achita cateva mii in comisioane.
• Ca in fiecare luna cumperi valuta, in ultima zi, la cel mai prost curs, sa-ti platesti imprumutul (cam 2% din 304.200 + comisioane de transfer).
• Ca daca ai vecini care nu-ti plac, bloc cu probleme, vedere la ghena, sobolani … ramai cu ele.
• Ca nu mai poti face alte imprumuturi mari, deorece ai o ipoteca imensa.
• Ca s-ar putea sa-ti vinzi apartamentul invechit cu mai putin decat l-ai cumparat, ignorand inflatia.

Ce poti face cu 636 de euro pe luna?

• Poti inchiria un apartament utilat integral, ca cel cumparat.
• Te poti muta oricand vrei, oriunde vrei.
• Poti lasa proprietarul sa plateasca asigurare, impozite, reparatii, renovari.
• Iti poti deconta chiria pe firma, contabil mult mai avantajos decat o amortizare a unei cladiri.
• Poti sa te muti intr-o garsoniera cand nu ai bani
• Poti sa-i spui proprietarului ca e recesiune si daca nu vrea sa-ti reduca chiria te vei multa altundeva, unde ti se ofera aceleasi conditii cu mai putini bani.

Imprumutul ipotecar are o mare calitate: Te obliga sa platesti. Economisire fortata. Dar, decat sa cheltuiesti 1000+ de euro pentru rate, mai bine stai in aceleasi conditii cu chirie si …

• Depui in banca in fiecare luna 400 de euro, cu 10% dobanda (pe langa banii dati pe chirie!).
• Poti sari din plati, nu te obliga nimeni sa depui banii in ultima zi sau in fiecare luna.
• In zece ani vei fi economisit 82.000 de euro, sau mai mult daca ii investesti la bursa (ex: 8% anual peste inflatie in USA in ultimii 30 de ani).
• Cu 82.000 de euro, intr-o perioada de recesiune, vei putea cumpara un apartament cu banii jos.
• Poti face un imprumut mult mai mic pentru un teren intr-o zona care se va dezvolta puternic peste 5-10 ani.
• Investesti in propria afacere, care poate avea cel mai mare nivel de castiguri.
• Ai 300 de euro lunar pentru o masina mereu noua in leasing si 1200 de euro anual pentru o vacanta.
• samd …

Casa ta? Nu merci. De multe ori nu merita. Poate  … daca o construiesti tu, daca o cumperi la un pret foarte bun, daca e o adevarata investitie (unii ar zice specula).  Altfel, chiria e o solutie foarte buna. 

Sunt unul din cei care vă stimează. Un orădean care v-a votat pentru ceea ce aţi făcut pentru Oradea şi nu din considerente politice. Pentru că Oradea s-a transformat de când îi sunteţi primar: avem un parc dendrologic în Cetate şi e minunat; e curăţenie pe străzi; maidanezii au dispărut; jandarmii sunt mai politicoşi; băncile din parcuri sunt noi şi frumoase iar turiştii se pot informa în diverse feluri cu privire la puncte de interes ce ar merita vizitate. Avem tramvaie noi de când sunteţi primar iar în instituţiile publice tronează la vedere pancarte ce anunţă că în această clădire nu se acceptă spagă. După ce aţi fost ales primar pentru prima oară v-aţi dus la o întâlnire amicală cu blogerii orădeni, chit că în momentul respectiv campania electorală era încheiată şi – cel puţin din punct de vedere al imaginii politice – nu aţi mai fi avut de profitat din asta; câştigaserăţi, era fapt împlinit.
Mie toate astea mi-au spus ceva şi am ajuns să vă respect. Sunt unul din cei care v-au luat apărarea în comentarii pe diverse site-uri, în discuţiile din baruri, în discuţiile cu prietenii.
Citesc însă zilele acestea că aţi decis mutarea Galeriei de Artă din strada Republicii #15 în sinagoga Zion din Piaţa Independenţei. Citesc că Primăria Oradea a cesionat spaţiul pe o perioadă de 15 ani şi că se angajează în reabilitarea clădirii cu aproape două milioane de euro. Citesc că o serie de artişti orădeni şi filiala Uniunii Artiştilor Plastici din Oradea nu sunt de acord cu relocarea şi invocă o serie de motive pe care urmează să le expun şi eu mai jos. Le-aţi răspus cu – citez – ”Artiştii vor avea la dispoziţie un spaţiu mult mai mare, cu aflux de turişti asigurat şi cu parcare în vecinătate. Nu văd de ce s-ar plânge.”
Permiteţi-mi să vă explic, cât pot eu de respectuos, de ce se plâng oamenii respectivi.
Galeria de Artă din Oradea este singura de care oraşul dispune (cel puţin din ceea ce ştiu eu). Se mai organizează expoziţii în localul Moskva, mai există o casă de licitaţii pe strada Vasile Alecsandri care se ocupă de lucrări, dar centrul artei plastice orădene e reprezentat de Galeria de Artă pe care o doriţi mutată. Înţeleg implicaţiile financiare (faptul că a expirat contractul) şi geografice (vadul de care spaţiul dispune). Înţeleg şi accept până şi faptul că oamenii aceia trebuie să se mute, chit că-mi pare rău.
Problemele încep însă din punctul deciziei dumneavoastră de a muta Galeria de Artă într-o sinagogă.
După cum explica şi Radu Târnăveanu (administratorul filialei UAP), sinagoga e improprie expoziţiilor. Dimensiunea spaţiului contează prea puţin atunci când întreg centrul este ocupat de bănci. Mărimea impozantă a sinagogii contează prea puţin atunci când – vorba domnului Târnăveanu – picturile murale tocmai sunt în curs de renovare şi nu poţi bate cuie în pereţi ca să atârni o ramă.
Trecem peste faptul că locaţia e oarecum obscură în poziţionare şi cam departe de centrul oraşului, şi ajungem la problema stringentă: arta modernă într-un lăcaş sfânt. Cristian Beltechi, directorul Administraţiei Imobiliare Oradea, cel care s-a ocupat de contractul de comodat al sinagogii, declara pentru un ziar local că – citez – ”Conform înţelegerii încheiate cu Comunitatea Evreilor, în sinagogă nu se vor putea expune obscenităţi şi însemne antisemite. În rest, nu vor fi niciun fel de restricţii.”
Înţeleg partea cu însemnele antisemite, deşi arta nu ţine cont nici de ele, dacă e să o luăm după definiţie. Trecem peste ce se înţelege oare prin ”obscenităţi” (şi-aici îmi sare gândul spre controversa ”Piss Christ” a lui Andres Serrano). Dar încercaţi să vă imaginaţi ridicolul situaţiei şi stupefacţia turiştilor ori vizitatorilor locali atunci când, intrând într-o sinagogă, vor da peste un nud de femeie, un bust în bronz cu sâni generoşi sau pur şi simplu – dacă e să o luăm logic – o expoziţie cu tematică ortodoxă. Unii artişti orădeni – printre care şi Radu Târnăveanu dacă nu mă înşel – abordează teme religioase în lucrările lor. Teme religioase cu caracter ortodox, ca să fiu şi mai specific. Nu ştiu dacă aţi fost în ultimii doi-trei ani pe la Galeria de Artă din Oradea, dar – din când în când – sala se umple de icoane pe sticlă, lemn, metal. Pe pereţi atârnă cruci de diferite mărimi. Ateul din mine zâmbeşte cumva ironic la ideea de a vedea pereţii unei sinagogi decoraţi cu elemente religioase ortodoxe; dar artistul din mine pur şi simplu se cutremură în faţa ridicolului situaţiei. Şi nu din considerente religioase, ci pentru că mă gândesc cu groază la cum ar chicoti vizitatorii în faţa faptului împlinit. La cum şi-ar da coate turiştii, la cât de fâstâcit s-ar simţit pictorul sau sculptorul respectiv în ziua lansării, la cum (anterior acesteia) ar atârna Isuşi şi Fecioare Maria peste simboluri evreieşti, atent să nu zgârie cumva muralul, ca să nu existe discuţii pe urmă cu cei din comunitatea evreiească.
Arta nu ţine cont de valori morale şi religie. Ori mutarea Galeriei de Artă din Oradea în incinta sinagogii Zion îngrădeşte cumplit dreptul la liberă exprimare al artiştilor. Imaginaţi-vă un sculptor chinuindu-se să treacă peste băncile de rugăciune cu un bust de femeie în braţe. Imaginaţi-vă un cuplu de turişti germani întrebând un tânăr pe stradă unde e locaţia galeriei şi cum s-ar simţi luaţi în derâdere când tânărul respectiv le-ar explica să se îndrepte spre… sinagogă. Imaginaţi-vă absurdul situaţiei atunci când, dedesubtul unui vitraliu cu o gigantică stea a lui David, vor sta rezemate de perete picturi abstracte, pânze înfăţişând buchete de flori, peisaje orădene şi – poate – două femei sărutându-se. Încadrăm ultima în ”obscenul” domnului Cristian Beltechi sau o considerăm ca fiind o expresie artistică a dragostei?
Vor apărea artişti ale căror lucrări nu vor putea fi expuse pentru că încalcă normele religioase. Aceiaşi artişti se vor simţi dezamăgiţi, părăsiţi, îngrădiţi, iritaţi. Pentru că nu pot expune în singura galerie de artă orădeană din considerente… religioase. Pentru că au 16 pânze ce nu pot fi atârnate deoarece cuiele ar umple pereţii de găuri. Deoarece o pictură în stil impresionist se va confunda cu reprezentările grafice de pe perete iar efectul dorit de artist de va disipa ca cerneala în apă. Ei bine – acei artişti se vor plânge de lucrurile astea. Întâi în cercurile de prieteni, apoi – încet – pe Internet. Şi până în 2017 veţi avea o serie de articole care subliniază nu doar absurdul situaţiei ci – mai grav – faptul că Oradea a făcut un pas înapoi în ceea ce priveşte viaţa culturală. Asta dacă nu era îndeajuns că cea din urmă deja se stinge an după an.
Imaginaţi-vă site-urile de ştiri preluând întreaga tevatură şi tabloide arătând cu degetul spre sinagoga Zion. Imaginaţi-vă români cu 6 clase discutând în comentarii despre asta şi discuţia degenerând la insulte cu caracter antisemit. Pentru că realitatea e exact aceasta: locuim într-o ţară populată de imbecili, care imbecili au acces la Internet şi ţin cu ardoare de părerea lor. Oameni care nu ştiu prea multe, n-au citit prea multe, şi care de-abia aşteaptă un motiv să-şi verse angst-ul pe minorităţi.
Păi… tocmai le-aţi oferit un motiv.
Preşedintele Comunităţii Evreilor, Felix Koppelmann, afirma în articolul-sursă de mai sus că – citez – ”nu văd nicio problemă câtă vreme nu jigneşte vreuna din cele trei religii monoteiste.” Să mă ierte domnul Koppelmann, dar cred că dânsul nu a gândit problema în profunzime şi nu anticipează valul de ură pe care un articol despre noul sediu al Galeriei de Artă îl va provoca. Nu trebuie să fiţi student în anul III la Psihologie ca şi mine ca să realizaţi lucrul ăsta. Folosiţi-vă simţul comun; sau – dacă vă e mai accesibil – faceţi o paralelă cu înjurăturile pe care le-aţi primit online de-a lungul timpului, în ciuda lucrurilor pe care le-aţi făcut pentru Oradea. Antisemiţii de care se teme comunitatea evreiască din Oradea vor prelua ştirea, vor întoarce faptele pe dos şi furtuna de comentarii nu va mai putea fi oprită. Pentru că românul simplu gândeşte simplu şi se exprimă simplu şi caută un ţap ispăşitor pentru toate problemele cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi. Iar dacă subiectul rromilor e deja perimat, se va prelua în toată ţara subiectul sinagogii Zion din Oradea şi modul în care proaspăt-mutata Galerie de Artă îngrădeşte dreptul la exprimare. De vină – vor trage concluzia cei cu IQ egal cu măsura la pantofi – vor fi evreii.
Nu am să vă mai vorbesc despre probleme de iluminare; despre muzica ce uneori acompaniază o expoziţie de pictură şi cum aceasta s-ar putea să nu fie în concordanţă cu ceea ce reprezintă clădirea în sine. N-am să vă amintesc nici măcar de faptul că mutarea Galeriei într-o locaţie relativ obscură va duce la închiderea ei; a spus-o deja Aurel Roşu – ”Nimeni nu merge la periferie să cumpere un tablou”.
Vă spun doar că în 2011 am publicat o carte şi că lansarea am făcut-o în sediul de pe Corso al Galeriei de Artă. Şi că tematica romanului respectiv, de ar fi fost dat să îl public anul acesta, nu mi-ar fi permis să fac lansarea într-o sinagogă. Dar – vă rog – să nu vă gândiţi la mine. Că eu sunt autor şi doar pot alege o librărie ca mediu de organizare a unei lansări de carte. Gândiţi-vă la artiştii plastici din Oradea. La pictori, graficieni, sculptori, la cei cu instalaţii. La cei de la Facultatea de Arte, la studenţi, la profesorii lor; gândiţi-vă la cei din UAP Oradea; la comunitatea evreilor din oraş printre ai cărei membri sunt sigur că găsiţi oameni care parcă-parcă n-ar dori să-şi vadă sinagoga transformată în altceva, fie ea şi galerie de artă. Gândiţi-vă la turişti şi cum vor râde. Şi dacă nici ei nu vă conving, gândiţi-vă la portarul din baraca de la intrarea în sinagogă şi cum imaginea lui va contrasta ironic cu ideea de ”artă”. La cum va privi impasibil spre bărbaţi cu părul lung care încearcă să îngesuie pe uşa decorată în motive religioase câte o ramă de doi pe doi metri.
Pentru că… expoziţie în sinagogă.
”Galerie de artă în sinagogă”, domnule Bolojan. Repetaţi asta de câteva ori în gând, făcând abstracţie de contracte de cesiune, investiţii, vad comercial şi viaţa culturală a oraşului.
”Galerie de artă în sinagogă.”
”Galerie de artă în sinagogă.”
”Galerie de artă în sinagogă.”
”Galerie de artă în sinagogă.”
”Galerie de artă în sinagogă.”
Scrieţi-o pe o hârtie de vreo cinci ori şi recitiţi şi rumegaţi puţin ideea.
Vă rog eu mult.

Cu stimă

Răzvan T. Coloja