Proton-M, actualul lansator greu al Rusiei, a avut cel puțin câte o lansare eșuată pe an, între 2010-2015 (în 2016 au fost doar 3 zboruri, sub media anuală obișnuită, iar în 2012 și 2015 au fost două lansări eșuate) iar anul trecut a fost descoperit un defect de fabricație al motoarelor, care a redus semnificativ numărul de lansări al acestei rachete rusești. Așa că Proton-M încearcă să recâștige încrederea pieței și să revină.

Prima lansare din 2018 pentru Proton-M și prima după o pauză de 7 luni a avut loc la ieri 01:12, la câteva minute distanță de lansarea SpaceX de la Cape Canaveral, pentru a ridica pe orbită satelitul militar Blagovest 12L. Acesta este al doilea satelit  Blagovest dintr-o rețea ce urmează să conțină patru membri pe orbită geostaționară, în sprijinul comunicațiilor militare (primul, Blagovest 11L, fiind lansat în 16 august 2017, tot de o rachetă Proton-M) și odată ajuns pe orbită va fi redenumit Kosmos 2526, după cum este tradiția sateliților militari rusești. Deși succesul lansării a fost confirmat oficial, nu există în domeniul public imagini din momentul lansării.

Pentru inserția directă pe orbită geostaționară, s-a folosit treapta superioară tradițională, Briz-M (a patra treaptă). Proton poate fi lansată doar de la Baikonur, unde există patru rampe de lansare dedicate: 23 și 24 (zona 81), 39 și 40 (zona 200), deși rampa 40 nu a mai fost folosită din 1991, iar ultima lansare Proton-M de pe rampa 23 a avut loc în 2005. Pentru că Proton-M folosește combustibil toxic (dimetilhidrazină), Rusia speră să o înlocuiască în următorii ani cu Angara. Însă pentru că dezvoltarea acestei noi rachete întârzie, există planuri pentru o versiune Proton medie, compusă din primele două trepte (o rachetă Proton-M are trei trepte înainte de adăugarea Briz-M), care să poată oferi prețuri mai scăzute pentru sateliți mai ușori.

Doar patru lansări Proton-M au fost programate pentru 2018 (modulul Nauka pentru Stația Spațială Internațională a fost amânat pentru 2019). Lansarea de ieri a fost a 417-a lansare a unei rachete Proton din 1965.

Articolul Proton-M revine timid pe rampa de lansare de la Baikonur apare prima dată în parsec.ro.

Transiting Exoplanet Survey Satellite (TESS) este un satelit al NASA lansat pe orbită în cursul nopții trecute (la ora 01:51) la bordul unei rachete Falcon 9. Misiunea sondei se va întinde pe cel puțin doi ani de zile, în care va studia peste 200000 de stele aflate la o depărtare de cel mult 300 de ani-lumină de Pământ, pe o suprafață de 400 de ori mai mare decât cea studiată de satelitul Kepler, în căutarea unor noi exoplanete, de dimensiuni variind de la Pământului până la giganți gazoși (Jupiter). Cercetătorii se așteaptă ca TESS să descopere peste 10000 de exoplanete.

Lansarea a avut loc de pe rampa SLC-40 de la Cape Canaveral (Florida) și prima Falcon 9 treaptă (una nouă, nefolosită până acum) a fost recuperată pe barja OCISLY (Of Course I Still Love You, după cinci lansări Falcon 9 fără tentative de recuperare a primei trepte), în timp ce nava GO Pursuit va încerca să recupereze din apă conul protector al satelitului din apele Atlanticului. Prima treaptă Falcon 9 a ajuns pe barjă la 8 minute și 20 de secunde după lansare, în timp ce satelitul a ajuns pe orbita prestabilită la 48 de minute după lansare. TESS este construit pentru NASA de către compania americană Orbital ATK și cântărește doar 350 kilograme, fiind cel mai ușor satelit lansat de o rachetă Falcon 9. Probabil prima treaptă (B1045) va fi folosită în iunie pentru a lansa o nouă capsulă Dragon spre Stația Spațială Internațională.

TESS se îndreaptă spre Lună, pe care o va întâlni în 17 mai, folosind gravitația acesteia pentru o corecție orbitală (inclusiv modificând înclinația), plasând satelitul pe o orbită 108000 x 373000 km, de unde își va putea începe observațiile științifice. Este pentru prima dată când un satelit folosește această orbită (în rezonanță de 2:1 față de Lună, iar planul orbitei este perpendicular pe planul orbitei Lunii pentru a minimiza influența acesteia asupra stabilității orbitei TESS).

A fost a 7-a lansare Falcon 9 din acest an și probabil ultima pentru o primă treaptă Block 4 nouă, următoarea lansare SpaceX fiind a unei rachete Falcon 9 Block 5, după care urmează o serie de lansări ale unor prime trepte refolosite.

Articolul Transiting Exoplanet Survey Satellite (TESS) apare prima dată în parsec.ro.

Orbital ATK, compania americană care operează lansatoare ușoare precum Pegasus, Minotaur (ușoare) și Antares (medie), a anunțat că va intra pe piața lansatoarelor grele, folosindu-și expertiza în propulsoare cu combustibil solid pentru a construi racheta OmegA.

Aceasta a fost dezvoltată în ultimii ani cu fonduri primite de la Forțele Aeriene ale SUA, pentru a limita dependența armatei americane de motoarele rusești (care propulsează rachete Atlas V, folosită pentru lansarea de sateliți cu rol în securitatea națională a SUA).

Orbital ATK este o companie formată în 2015 prin fuziunea dintre Orbital Sciences și ATK, iar ATK a fost responsabilă de construirea boosterelor cu combustibil solid care ajuta propulsia navetei spațiale (SRB – Solid Rocket Booster). În prezent, ATK este contractată de NASA pentru a fabrica același tip de boostere și pentru viitoare  racheta SLS (în cazul SLS, SRB-urile au 5 fragmente, spre deosebire de 4, cât aveau când erau atașare navetei spațiale). În 28 octombrie 2009 avea loc prima și ultima lansare a unei rachete Ares din programul Constellation (care avea să fie anulat în scurt timp), Ares I-X, practic un SRB cu patru segmente la care a fost atașată o treaptă superioară, demonstrând cu succes că o astfel de rachetă este viabilă. Mai departe, după anularea Constellation, ATK continuă să lucreze la Liberty, o rachetă derivată din SRB (și care urma să folosească pentru propulsia celei de-a doua trepte motorul Vulcain 2 al rachetei europene Ariane 5), însă în timp aceasta se transformă în Next Generation Launch Vehicles (NGLV), redenumită OmegA și anunțată ieri de compania americană.

OmegA urmează să concureze cu Falcon Heavy (SpaceX), Delta IV Heavy, Vulcan (ULA) sau New Glenn (Blue Origin) în primul rând pentru lansări guvernamentale, dar și comerciale, urmând să fie comparabilă cu Ariane 5 sau Changzheng-5. Noua rachetă de la Orbital ATK urmează să poată lansa 10.1 tone pe orbită geostaționară de transfer (GTO) sau 7.8 tone direct pe orbită geostaționară (GEO). O rachetă Delta IV Heavy poate lansa astăzi 14.2 tone pe GTO iar New Glenn probabil va putea urca 13 tone pe GTO.

Racheta va fi compusă din trei trepte și la nevoie poate fi ajutată de cel mult 6 boostere suplimentare (GEM63, identice cu cele folosite de Atlas V). Primele două trepte sunt de fapt SRB-uri cunoscute deja din era navetei spațiale, care pot fi configurate în două variante, medie și grea, în funcție de nevoile clientului. Alături de boosterele suplimentare, costul și performanțele rachetei pot fi adaptate în funcție de necesitățile contractorului. A treia treaptă este propulsată de două motoare cu combustibil lichid, RL10C, construite de Aerojet Rocketdyne și folosite astăzi în propulsia treptei secundare Centaur (Atlas V) sau a treptei secundare Delta IV. Orbital ATK luase la un moment dat în considerare să folosească motorul BE-3 al Blue Origin (folosit pentru New Shepard și New Glenn), însă în cele din urmă au ales propulsorul celor de la Aerojet Rocketdyne.

Primele teste OmegA sunt programate pentru anul viitor, primul zbor al variantei intermediare în 2021 iar varianta grea a rachetei va fi gata pentru primele zboruri (de pe rampa LC-39B a NASA), conform Orbital ATK, în 2024.

Articolul OmegA, noua rachetă anunțată de Orbital ATK apare prima dată în parsec.ro.

În 10 aprilie, la ora 07:25, China a lansat trei sateliți militari Yaogan-31 de la baza din Jiuquan, folosind o rachetă Changzheng-4C. Este deja a 11-a lansare din 2018 pentru China, care țintește nu mai puțin de 40 de lansări în acest an. Changzheng-4C a fost folosită și în 31 martie pentru lansarea a trei sateliți Gaofen-1, varianta civilă a satelitilor Yaogan-31 și va fi folosită și peste câteva saptamâni, pentru lansarea unui releu de comunicații în punctul Langrange Pământ-Lună L2, de unde va facilita comunicațiile cu viitoarea sonda Chang’e 4, programată pentru lansarea spre fața nevăzută a Lunii cândva la sfârșitul anului. Ritmul lansărilor din China a fost afectat de două lansări eșuate în 2017, dar par să își revină destul de bine.

A doua lansare indiană într-un interval de doar două săptămâni a avut loc joi, 12 aprilie, când o racheta PLSV-XL a urcat pe orbită satelitul IRNSS-1I (cu o masă de 1.4 tone), parte a constelației indiene de geolocalizare regională – pentru uz militar și civil – NavIC (Navigation with Indian Constellation). Lansarea a avut loc la ora 01:34 și satelitul a ajuns pe orbita planificată, alăturându-se altor 7 sateliți indieni din constelația NavIC. IRNSS-1I va lua locul satelitului IRNSS-1H, care a avut parte de o lansare eșuată. La rândul său, IRNSS-1H trebuia să înlocuiască satelitul IRNSS-1A, ale cărui ceasuri atomice de la bord s-au defectat în 2016.

Astronomii amatori au găsit, vineri, 13 aprilie, după 218 zile de căutări, orbita navetei autonome a forțelor aeriene americane X-37B (misiunea OTV-5, lansată în septembrie 2017 de o rachetă Falcon 9, prima lansare a unui vehicul OTV pentru SpaceX – precedentele fiind lansare de rachete Atlas V). Înclinația de 54.5 grade este mult mai mare decât misiunile precedente, iar orbita este una circulară, cu altitudinea de 355 kilometri. Există două vehicule X-37B, folosite alternativ, parte a unui proiect militar secret, ambele construite de Boeing, dar despre care nu se cunosc prea multe detalii.

O rachetă Atlas V (United Launch Alliance — ULA) a lansat duminică la ora 02:13 doi sateliți ai Forțelor Aeriene SUA (misiunea AFSPC-11 care conține sateliții CBAS și EAGLE), direct pe orbită geostaționară, la o altitudine de 35786 km. Pentru a reuși acest lucru cu cei doua sateliți care au o masă totală de peste 3 tone, s-a folosit varianta 551: diametrul conului protector de 5 metri, 5 boostere suplimentare cu combustibil solid și un sigur motor Centaur pentru treapta secundară. Prima dată când s-a folosit această variantă a rachetei Atlas V a fost în 2006, cu ocazia lansării sondei New Horizons. A fost al 79-lea zbor pentru racheta Atlas V, una dintre cele mai fiabile rachete din industrie, cu un procent de reușită perfect: 79 de lansări reușite din tot atâtea tentative și al treilea zbor Atlas V din 2018, după lansările din ianuarie și martie, următoarea fiind planificată pentru 5 mai, când de la baza aeriană Vandenberg din California, o altă rachetă Atlas V va lansa sonda InSight (NASA) spre Marte.

Lansarea unei rachete Falcon 9 care urma să urce pe orbită satelitul TESS al NASA, pentru identificarea de noi exoplanete, a fost amânată cu 48 de ore și este acum programată pentru 19 aprilie.

Orbital ATK, companie formată recent prin fuziunea dintre ATK (Alliant Techsystems) și Orbital Sciences (2015), a anunțat detalii despre noua rachetă cu care urmează să intre pe piața lansărilor guvernamentale și comerciale, sperând astfel să devină un concurent pentru SpaceX, ULA sau Blue Origin. Finanțată parțial de Forțele Aeriene SUA, noua rachetă, denumită OmegA, are trei trepte: primele două cu combustibil solid (vor putea fi atașate și boostere auxiliare, cel mult 6), iar a treia treaptă are combustibil lichid, fiind propulsată de un motor RL-10, același motor care este folosit și de treapta superioară Centaur a rachetelor Atlas V. OmegA va avea două variante (medie și grea) și va putea lansa 10 tone pe orbită geostaționară de transfer (GTO) sau 7.8 tone direct pe orbită geostaționară (GEO). OmegA se va alătura portofoliului de lansatoare Orbital ATK, din care mai fac parte rachetele (ușoare) Pegasus și Minotaur sau Antares (clasă medie).

Articolul Buletin cosmic XIV: lansări din China, India, SUA, o navetă militară secretă și o rachetă nouă apare prima dată în parsec.ro.